Spitalul de Recuperare va fi modernizat prin intermediul fondurilor europene

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/12/2017

Primăria a câștigat o importantă finanțare europeană. Este vorba despre un proiect de modernizare a Spitalului Clinic de Recuperare prin creșterea eficienței energetice a clădirii în care funcționează de la clasa energetică D la clasa energetică B. Valoarea totală a acestuia este de aproximativ 19 milioane de lei. Anunțul a fost făcut astăzi, 15 decembrie, de către primarul Mihai Chirica. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3: „Sprijinirea  tranzitului către o economie cu emisii scăzute de carbon” – Prioritatea de investiții 3.1: „Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice”. Lucrările de eficientizare energetică a clădirii includ termoizolarea anvelopei clădirii și repararea trotuarelor, eficientizarea sistemului actual de producere a energiei pentru încălzire/răcire și sisteme energie regenerabilă (geotermal și aerotermal), îmbunătățirea randamentului aferent instalației de încălzire și răcire, înlocuirea instalației de distribuție între punctul termic și tronsonul B, a distribuției principale din subsol, a coloanelor, modernizarea sistemului de acționare și ghidaj ale lifturilor, rampe de acces pentru persoane cu dizabilități locomotorii, înlocuire corpuri iluminat cu lămpi cu led și înlocuirea generatorului de abur și izolarea conductelor cu vată minerală cu protecție tablă.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*