Pe întreg parcursul anului 2011, Primăria Municipiului Iaşi, prin serviciile de specialitate din cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi a continuat monitorizarea situaţiilor de dificultate în care se află familiile incluse în sistemul local de asistenţă socială, urmare factorilor multipli cu impact major negativ asupra nivelului de trai al acestora.
În acest sens, evaluările efectuate repetat prin anchete sociale pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială au adus în prim plan problemele cu care se confruntă o mare parte a familiilor, indiferent de numărul membrilor (venituri foarte mici insuficiente pentru asigurarea nevoilor de bază, problemele de sănătate ale adulţilor, dar şi ale minorilor, precum şi înregistrarea unor datorii la plata utilităţilor publice, etc.).
Având în vedere preocuparea permanentă a municipalităţii de a se centra pe sprijinirea copilului, aflat în situaţii de risc social, precum şi argumentele menţionate mai sus, la iniţiativa primarului Gheorghe Nichita, Primăria Municipiului Iaşi va organiza un eveniment special cu ocazia zilei de “1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului”.
Astfel, în cadrul unui spectacol artistic care se va desfăşura la Ateneul Tătăraşi, în data de 01 iunie 2011, începând cu ora 1430 se vor acorda şi ajutoare de urgenţă, în natură, în valoare totală de 10.000 lei, pentru un număr de 250 de copii proveniţi din familii defavorizate, aflate în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi (40 lei/copil, fără a se depăşi suma de 300 lei/1 familie).
Stiri similare
- Ajutoare alimentare pentru iesenii defavorizati
- Rechizite pentru copiii din familii defavorizate
- Direcţia de Asistenţă Comunitară monitorizează persoanele vârstnice în perioada de caniculă
- Cursuri de citire rapidă pentru copiii cu părinţi în străinătate
- Ieşenii au întins o mână de ajutor sinistraţilor din Dorohoi



