Spectacol grandios al Operei ieşene susţinut la Palas

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/07/2012

Duminică, 1 iulie, în Grădina Publică Palas, Opera Naţională Română Iaşi şi-a încheiat stagiunea cu un concert extraordinar de „Coruri Celebre din operă”. Programul spectacolului a cuprins, printre altele, Marşul Triumfal şi corul actului II din opera Aida, de Giuseppe Verdi, Corul Vânătorilor de Carl Maria von Weber, Corul sclavilor din opera Nabucco de Giuseppe Verdi, Entreacte şi Corul marinarilor din Actul III al operei Der Fliegende Hollander, de Richard Wagner, Preludiul (Uvertura) din opera Carmen de Georges Bizet, precum şi Avec la garde montante şi Les Voici! Voici la quadrille!, din aceeaşi fermecătoare operă semnată Georges Bizet. Reprezentaţia a fost susţinută de orchestra, corul şi corul de copii Juniorii Operei, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, iar costumele au fost asigurate de celebra creatoare Doina Levintza. “Am dorit ca această seară să aducă puţin câte puţin din grandoarea scenei operei prin implicarea fastuoasă a peste 180 de muzicieni prezenţi pe scena Filarmonicii „Moldova” Iaşi. Totuşi, pe lângă muzicienii de pe scenă există oamenii „din umbră” – dirijorii corurilor, Mirel Azamfirei şi Raluca Toma – a căror importanţă covârşitoare este reflectată direct proporţional cu numărul celor ce iau parte activ într-o gală de asemenea factură”, a declarat dirijorul Gabriel Bebeşelea

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*