Somaţii şi amenzi pentru magazine şi proprietari neglijenţi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 22/04/2011

În urma controalelor efectuate în perioada 11-15 aprilie de către inspectorii Direcţiei Control Intern din cadrul Primăriei au fost întocmite 20 de procese verbale de contravenţie, cu amenzi în sumă de 30.500 lei. Majoritatea sancţiunilor au fost acordate magazinelor de alimentaţie publică.

Astfel, 15 societăţi au primit amenzi totale de 26 000 lei pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare. Alte 4 amenzi, în sumă de 4.000 de lei, au fost acordate pentru staţionarea vehiculelor de mare tonaj pe domeniul public. Aceste sancţiuni au fost impuse pentru că proprietarii nu au dat curs somaţiilor primite anterior. O altă amendă, de 500 lei a fost dispusă de inspectorii primăriei unui proprietar care nu şi-a salubrizat terenul.

Pe lângă aceste amenzi au mai fost date somaţii pentru ridicarea a 11 autovehicule avariate sau de mare tonaj staţionate pe domeniul public, pentru împrejmuirea şi salubrizarea a 3 terenuri virane şi pentru refacerea domeniului public afectat urmare a două intervenţii la reţele de utilităţi îngropate pentru societăţile E.On Gaz şi E.On Moldova.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*