Somaţii pentru camioanele lăsate pe străzi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/11/2011

Inspectorii de control ai municipalităţii continuă campania de somare şi ridicare a autovehiculelor parcate şi abandonate pe străzile din municipiu. În cursul lunii trecute au fost înaintate 36 de astfel de somaţii pentru ca proprietarii să îşi ridice autovehicul. O mare parte a somaţiilor au fost acordate proprietarilor de camioane care parchează pe străzile din municipiu.

Conform legislaţiei, fiecare transportator trebuie să deţină un garaj propriu în care maşinile de mare tonaj să fie parcate. De multe ori însă camioanele sau maşinile de mare tonaj sunt parcate la marginea străzilor sau în parcările publice, blocând astfel mai multe locuri de staţionare. Pentru evitarea acestui fenomen, inspectorii acordă somaţii pentru ridicarea maşinii, în situaţia în care se repetă situaţia urmând să fie aplicate amenzi proprietarului autovehiculului.

Pe de altă parte, inspectorii de control au avut în atenţie activitatea societăţilor comerciale. Pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare au fost sancţionaţi 8 comercianţi cu amenzi totale de 14 mii lei, alte trei societăţi fiind amendate pentru expunerea mărfurilor în afara spaţiului comercial, iar alte 2 societăţi pentru amplsarea ileagală de tonete sau terase sezoniere.

În total, în luna octombrie, serviciul control al Municipiului Iaşi a întocmit 23 de procese verbale de contravenţie, însumând amenzi în valoare de 31, 7 mii lei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*