Soluţiile pentru CET Iaşi, pe masa Guvernului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/09/2010

Primarul Gheorghe Nichita a prezentat într-o conferinţă de presă concluziile întrunirii de lucru privind măsurile necesare pentru elaborarea planului integrat de reformă şi modernizare a serviciului de producere şi distribuţie în sistem centralizat a energiei termice care a avut loc ieri la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În cadrul grupului de lucru au fost prezentate 2 materiale de sinteză, unul care priveşte elementele de strategie privind sistemele de termoficare şi altul cu privire la măsuri concrete şi imediate pentru iarna 2010 – 2011

Gheorghe Nichita s-a arătat mulţumit că semnalele de alarmă trase şi soluţiile propuse de municipalitatea ieşeană încă din 2009 au reuşit să sensibilizeze autorităţile centrale să înţeleagă faptul că problema încălzirii în sistem centralizat  este una naţională, ea afectând peste 5 milioane dintre cetăţenii României şi pentru a cărei rezolvare este necesară intervenţia guvernamentală.

Primarul Iaşului a arătat că dacă pentru majoritatea centralelor de termoficare din ţară se pot identifica soluţii generale, acestea utilizând combustibil de producţie românească, pentru CET-urile din municipiile Iaşi şi Suceava este necesară o discuţie separată. Acest lucru din cauza faptului că cele 2 termocentrale folosesc cărbune de tip huilă energetică îmbunătăţit care poate fi procurat doar din import. În acest sens, în cursul săptămânii viitoare urmează a avea loc o nouă întâlnire de lucru la Ministerul Administraţiei şi Internelor în care se vor discuta măsurile concrete care trebuie luate pentru asigurarea iernii în caul municipiilor Iaşi şi Suceava.

“Grupul de lucru a ajuns la concluzia că este necesară o ordonanţă de urgenţă a guvernului care să asigure cadrul legal pentru procesarea de cărbune, şi sper ca aceasta să fie dată cât mai curând. Vom propune în continuare instaurarea acelei rezerve de stat de huilă energetică la Iaşi, care să poată fi accesată de CET la iarnă în caz de nevoie. Deşi avem acces la rezerva de stat de păcură, condiţiile sunt similare celor oferite de orice contract commercial, din păcate nu sunt momentan create facilităţi de către stat pentru centralele de termoficare legate de acest aspect” -a declarat Gheorghe Nichita.

Edilul-şef a mai spus că o altă concluzie desprinsă în urma întâlnirii este că eficientizarea sistemelor de producţie a energiei trebuie urgentată. În acest sens, CET Iaşi are 2 alternative în ceea ce priveşte CET 1 – una a concesionării directe către un partener privat care să îşi asume investiţiile necesare în capacităţile de producţie, alta a modernizării numai a unei unităţi de producţie pe cont propriu, în funcţie de soluţiile financiare identificate. Primarul Nichita şi-a exprimat speranţa ca legea Parteneriatului Public – Privat să fie aprobată de Parlament în cel mai scurt timp, ea fiind o necesitate pentru dezvoltarea ulterioara a comunitatilor locale.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*