Soluţii pentru şomerii CET, în lipsa acestora

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/03/2012

Municipalitatea ieşeană a pregătit o serie de soluţii pentru angajaţii disponibilizaţi de la CET Iaşi. Locuri de muncă au fost identificate în zona serviciilor conexe sistemului centralizat, pentru întreţinere şi reparaţii a reţelelor şi a fost oferit sprijin pentru angajarea în sistemul privat.

Deşi Primarul Municipiului Iaşi a iniţiat o întâlnire cu liderii de sindicat ai CET, aceştia au refuzat să afle variantele prin care edilii doresc să îi sprijine. „Ieri (27 martie, n.r) au confirmat participarea la întâlnire, ca să aflu dimineaţă (28 martie) că nu vor veni. Acest lucru îmi întăreşte bănuiala că aceşti oameni, mulţi într-o situaţie dificilă sunt manipulaţi politic. S-au grăbit să se întâlnească cu prefectul, s-au ales doar cu strângeri de mână, dar nu au venit să discutăm concret variantele de ai ajuta”, a declarat  primarul Gheorghe Nichita. Un ajutor concret, a mai precizat edilul, trebuia solicitat prefectului şi parlamentarilor puterii prin eliberarea fondurilor reţinute la CET de ANAF. Practic, cele 56 de miliarde lei vechi blocate de ANAF ar putea acoperi mare parte din salariile compensatorii cerute acum de şomerii CET.

Variante pentru şomeri

În lipsa liderilor protestatarilor CET, primarul a prezentat public eventualele soluţii pentru angajarea actualilor disponibilizaţi. Una din variante este încadrarea şomerilor în serviciile conexe legate de sistemul centralizat de termoficare. O parte a angajaţilor pot lucra pentru întreţinerea sau reparaţiile reţelelor din oraş sau pentru servicii prestate asociaţiilor de proprietari sau locatari. O altă soluţie imediată este extinderea serviciilor TermoService, unde foştii angajaţi CET pot intra pentru lucrările de investiţii necesare la reţelele proprietarilor din Iaşi. De asemenea, locuri de muncă disponibile sunt la instituţiile care sunt racordate la sistemul centralizat. Astfel, şcolile, grădiniţele, spitalele şi instituţiile publice au nevoie de personal calificat pentru întreţinerea şi reparaţiile necesare la reţelele interioare. Pe de altă parte, a mai spus primarul este soluţia integrării în sistemul privat. În acest sens pot fi identificate locuri de muncă în cadrul lucrărilor de construcţii demarate pe proiecte europene sau prin deschiderea complexului Palas. „Am aprobat, fără discuţii, protestele şomerilor de la CET fiindcă le înţeleg problemele. Am rugămintea, în schimb să nu se lase manipulaţi, să caute soluţii şi nu conflicte politice. În primul rând ar trebui să se uite la liderii lor, care nu au dat seamă de fondurile sindicatelor, dar au făcut afaceri în acest timp”, a mai spus Nichita.

În urma preluării serviciului de termoficare de către primărie şi concesionarea către Dalkia, personalul CET a fost redus. În cadrul serviciului au fost preluaţi 675 de angajaţi, alţi 58 lucrând în primărie pentru colectarea datoriilor de la populaţie. În schimb 267 de angajaţi au fost disponibilizaţi şi sunt în prezent în şomaj.

Comments

comments

Categoria: CET

Cuvinte cheie: , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*