Sistemul centralizat de termoficare, analizat în Consiliul Local

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/03/2017

Strategia de termoficare reactualizată la nivelul municipiului Iaşi va fi dezbătută vineri, 31 martie, de către consilierii locali întruniţi în şedinţă ordinară.

Reactualizarea strategiei de termoficare are în vedere reabilitarea sistemului de termoficare în Municipiul Iaşi în vederea conformării cu standardele de mediu privind emisiile în atmosferă şi pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldură urbană. Necesitatea acestui demers a fost impusă de continuarea programului de eficientizare a sistemului centralizat de alimentare cu caldură, modificările legislative privind protecţia mediului şi reducerea consumului de căldură ca urmare a lucrărilor de eficientizare întreprinse, precum şi a măsurilor de economisire adoptate de către consumatori. “Vrem să facem o corelare cât se poate de egală ca termen între strategia de dezvoltare urbană şi a strategiei de dezvoltare a sistemului centralizat de termoficare. Încercăm să creştem gradul de asigurare a randamentului termic a clădirilor de locuit prin eficientizarea energetică a acestora. De asemenea, am remarcat că o mare parte cantitate de monoxid de carbon provine din arderea exagerată a gazelor naturale în consum urban”, a declarat primarul Mihai Chirica.

 

Direcţii strategice

În principal, obiectivele principale ale strategiei sunt reprezentate de capabilitatea tehnică a sistemului centralizat existent de alimentare cu căldură, determinarea necesarului de căldură al oraşului şi a evoluţiei acestuia în următorii 20 de ani, măsuri pentru reabilitarea termică a clădirilor, utilizarea energetică a deşeurilor. Sistemul primar de reţele termice de apă fierbinte, pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor din Municipiul Iaşi, se compune din  magistrale şi racorduri pentru punctele termice şi consumatori. Lungimea totală a reţelei termice primare este de circa 86,23 km. Sistemul de distribuţie a căldurii este compus din 130 puncte termice, existând clădiri care sunt legate direct la reţeaua primară prin intermediul a 179 de module termice. Sursele principale  de producere a  energiei termice aflate în exploatare sunt CET Iaşi I şi CET Iaşi II, care funcţionează interconectat.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*