Simpozion de prestigiu internaţional organizat de Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/09/2017

În perioada 13 – 15 septembrie 2017, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată din cadrul Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi organizează a 22 – a ediţie a Simpozionului Internaţional IMEKO TC 4, simultan cu a 20 – a ediţie a International Workshop on ADC Modelling and Testing.

Cele două manifestări internaţionale de mare prestigiu şi tradiţie se bucură de participarea a peste 150 de specialişti din România, dar şi din alte aproape 30 de ţări din Europa, Asia, America sau Africa de Nord, reprezentanţi ai mediului de cercetare – dezvoltare, cât şi, mai ales, ai unor mari companii specializate în proiectarea şi producerea instrumentaţiei de măsură şi control.

„Prin diversitatea de sesiuni, ateliere, întâlniri cu reprezentanţi de frunte al administraţiei locale, ai mediului economic ieşean, vor fi întărite colaborările actuale, vor fi stabilite noi parteneriate care să contribuie la dezvoltarea ştiinţifică şi economică a regiunii noastre. Sunt mulţumit să constat că oraşul nostru este astăzi, şi datorită Universităţii Tehnice, tot mai atractiv pentru firme de renume cu adevărat mondial, care vor să dezvolte unităţi de cercetare, proiectare sau producţie”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Sălceanu, preşedinte al conferinţei IMEKO TC 4.

IMEKO este acronimul pentru Confederaţia Internaţional a Măsurărilor, o organizaţie non-guvernamentală care reuneşte 42 dintre cele mai dezvoltate ţări ale lumii. Prin intermediul celor 23 de comitete tehnice, contribuie decisivi la progresul tehnologiilor de măsurare, având drept principal obiectiv intensificarea cooperării internaţionale între oamenii de ştiinţă şi inginerii din cercetare şi industrie, oferind cel mai adecvat cadru pentru un circuit mondial al celor mai noi informaţii ştiinţifice şi tehnice din domeniu.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*