Serial Curierul de Iaşi – Alexandru C. Cuza, pedagog şi om politic

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/10/2012

Curierul de Iaşi vă prezintă un nou serial fascinant, dedicat academicienilor Iaşului, elitei intelectuale care a conferit strălucire oraşului, sporindu-i totodată prestigiul ştiinţific şi cultural în întreaga lume

Alexandru C. Cuza

Academicianul Alexandru C. Cuza a fost apreciat de posteritate ca un şef de şcoală românească şi un maestru al gândirii

Rădăcini nobiliare

Neamul boierilor cuzeşti este atestat în Moldova secolului al XVII-lea. Originea acestora, după opinia unora dintre cercetători, era italiană, existând în Peninsula Italică încă de prin secolul al XV-lea. După părerea altor învăţaţi, obârşia familiei Cuza ar fi Dalmaţia. Cel dintâi mare boier moldovean purtând acest nume, spătarul Dumitraşcu Cuza, era amestecat într-un complot împotriva lui Mihai Racoviţă Vodă (1716-1726, a doua domnie a acestuia, n.n.). Un alt membru al familiei Cuza, Ioniţă, şi acesta deţinător al boieriei de spătar, împreună cu vornicul Manole, a intenţionat să-l scoată din domnie pe Constantin Moruzi (1777-1782). Un al treilea descendent al acestei familii, Grigore Cuza, talentat om de carte, a fost un opozant al lui Mihai Vodă Sturdza în mişcarea de la 1842, iar mai apoi a prezidat adunarea revoluţionară întrunită la Hotel Petersburg din Iaşi, la 27 martie 1848. Alexandru C. Cuza, singurul membru al acestei familii care a fost ales membru titular al Academiei Române, s-a născut în Iaşi la data de 8 noiembrie 1857. Şcoala primară a efectuat-o în pensionul particular ieşean condus de un foarte reputat pedagog german stabilit în capitala Moldovei, Anton Frey, absolvind în vara anului 1871. Pentru studii secundare părinţii l-au trimis în Germania, la Dresda. Acolo a fost „student” la Institutul „Krause” (efectuând o pregătire şcolară bazată pe studierea artei şi literaturii elene). Intenţionând să devină jurist s-a orientat spre facultatea de profil avocaţial de la Paris, renumită în Europa secolului al XIX-lea. În Franţa a continuat pregătirea liceală între anii 1878-1781 reuşind să promoveze şi examenul de bacalaureat. Din 1781, toamna, s-a înscris la Facultatea de Drept din Paris, de la care a trecut apoi la facultăţi de acelaşi profil din Berlin şi Bruxelles. A obţinut în urma acestor studii două titluri doctorale, unul în ştiinţe politico-economice (1882), iar celălalt în drept (1886).

Implicare socială

A.C. Cuza revine în oraşul natal unde, în colaborare cu Constantin Mille (1861-1927), provenit dintr-o familie de boiernaşi moldoveni, doctor în drept care a studiat la Bruxelles şi Vasile G. Morţun (1860-1919), de neam negustoresc care a studiat literele la Paris şi Bruxelles, a luat parte la cercul socialist al revistei literare şi ştiinţifice ieşene „Contemporanul”. Încă din 1883 dobândise calitatea de membru al Societăţii „Junimea” şi a început să colaboreze cu materiale la revista „Convorbiri literare”. În alegerile din anul 1890 a candidat ca reprezentant al „Junimii” pentru ocuparea postului de viceprimar al municipiului Iaşi. Întrunind numărul necesar de voturi a funcţionat ca atare pe durata a doi ani. A fost unicul dintre academicienii originari din Iaşi care s-a implicat în conducerea Primăriei marelui centru urban al Moldovei. În 1892 a obţinut demnitatea politică de deputat de Iaşi în parlamentul de la Bucureşti al României, în urma câştigării alegerilor. În acel mandat a susţinut legea naţionalizării şcolilor de către statul român. Părăsind gruparea politică junimistă şi trecând la Partidul Conservator a obţinut şi la noua aderenţă politică încă un mandat de deputat. În asociere cu Alexandru D. Xenopol a fondat în anul 1897 „Liga contra Alcoolismului” precum şi periodicul acesteia „Biblioteca «Ligii contra Alcoolismului»”, neizbutind însă să îşi atingă scopul propus. În prima lună a celui dintâi an al secolului al XX-lea a reuşit să intre în rândul cadrelor didactice universitare prin numirea sa ca profesor la Facultatea de Drept din cadrul universităţii ieşene. În noua calitate de profesor universitar, în data de 1 aprilie al celui de-al treilea an al secolului al XX-lea, Alexandru C.Cuza a întrunit numărul de 2/3 din totalul votanţilor pentru a fi ales membru corespondent al Academiei Române.

Prodigioasă activitate politică

În anul 1906, Alexandru C. Cuza a început colaborarea la ziarul „Neamul Românesc” fondat de N. Iorga împreună cu care a constituit Partidul Naţional Democrat, în 1910. Mai mult decât atât, Al. C. Cuza a înfiinţat în 1912 organul de presă al noului lor partid, ziarul ieşean „Unirea”. Ca deputat s-a remarcat prin discursuri pe teme deosebit de acute. Aşa de pildă, în 1912 ţinuse în Cameră o pledoarie pentru împroprietărirea ţăranilor şi pentru statutarea votului universal, idei deosebit de îndrăzneţe, dar cât se poate de nerealizabile în vremea respectivă. Renunţând la colaborarea cu Nicolae Iorga, a fondat în asociere cu doctorul Nicolae Paulescu [(1869-1931), membru post-mortem al Academiei Române din 13 noiembrie 1990, „Uniunea Naţional Creştină”, în 1922, şi revista „Apărarea Naţională”.A mai înfiinţat la 4 martie 1923 „Liga Apărării Naţionale Creştine” care a durat până în 14 iulie 1935 când a fuzionat cu partidul „Naţional Agrar” al lui Octavian Goga. Rezultatul fuzionării a fost apariţia „Partidului Naţional Creştin”. În anul 1919 Alexandru C. Cuza a deţinut un mandat de decan al Facultăţii de Drept din Iaşi.

A.C. Cuza a fost, pe rând, viceprimar al Iaşului, deputat, ministru secretar de stat

Împlinire academică

Ales în data de 25 mai 1936, la etatea de şaptezeci şi nouă de ani, membru titular al Academiei Române, A.C. Cuza a fost în anul următor, 1937, instalat ministru secretar de stat. Pentru cele înfăptuite ca profesor universitar a fost apreciat de posteritate ca un şef de şcoală românească şi un maestru al gândirii. A fost cel dintâi dintre profesorii universitari de la Iaşi şi din ţară care a iniţiat lucrări de seminar la o facultate juridică. În intervalul dintre anii1908-1910 se ţinuseră la seminarul pe care îl conducea teme de mare actualitate şi originalitate, ca de pildă: „Despre poporaţie”, „Evoluţia dreptului de proprietate”, „Mişcarea cooperatistă din România”, „Problema ţărănească”, „Bresle şi corporaţii”, „Ideile economice ale lui Mihai Eminescu”. Opera sa se compune din volume de „Versuri” (1897), „Poezii, epigrame şi cugetări în proză” (1909) precum şi lucrări pe teme sociale: „Meseriaşul român” (1893), „Ţăranii şi clasele dirigente” (1895), „Ce-i alcoolismul” (1897), „Comerţ liber sau monopol?” (1897),„Obiectul economiei politice şi însemnătatea ei” (1901), „Naţionalizarea meseriilor” (1902), „Agricultura şi industria în România” (1927), „Naţionalitatea în artă” (1908) ş.a. Ajuns la vârsta de optzeci şi nouă de ani, în 1946, nu a mai luat parte la evenimentele din România de după încheierea celui de al doilea război mondial. Afectat de bătrâneţe, a încetat din viaţă la Iaşi, în data de 4 noiembrie 1947.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*