Sediu nou pentru Editura Junimea

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/02/2018

Prestigioasa editură ieşeană Junimea se va muta într-un sediu nou. În şedinţa Consiliului Local de miercuri, 28 februarie, a fost aprobat proiectul care prevede darea spre administrarea Editurii Junimea a unui spaţiu situat în Parcul Copou. Potrivit proiectului de hotărâre, se are în vedere alocarea unui spaţiu de circa 232 de metri pătraţi ce face corp comun cu Muzeul „Mihai Eminescu” şi Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, loc în care Editura Junimea îşi va putea amenaja un sediu şi un depozit de carte. Astfel, acolo se vor putea organiza expoziţii sau lansări de carte, festivităţi de premiere, concursuri şi dialoguri cu elevii şi studenţii preocupaţi de literatură, istorie, presă culturală. Editura Junimea va achita utilităţile şi lucrările de întreţinere curentă ale spaţiului. În prezent, Editura Junimea îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu aflat în incinta Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. Obţinerea unui nou sediu, adaptat necesităţilor editoriale, ar încununa fericit aniversarea semicentenarului Editurii Junimea, aceasta fiind înfiinţată în anii 1968-1969. Editura Junimea din Iaşi s-a dezvoltat pe linia promovării literaturii române, devenind în scurt timp un nume de referinţă. Tinerii autori sunt primiţi cu bucurie de Junimea şi de revista „Scriptor”, valoarea fiind singurul criteriu de selecție.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*