Se toarnă ultimul strat de asfalt pe Independenţei

Publicat de Curierul de Iasi la data de 24/10/2013

Modernizarea carosabilului pe bulevardul Independenţei urmează să fie definitivată în câteva zile. Constructorii lucrează în ritm alert pentru turnarea ultimului strat de asfalt pe intens circulata arteră a Iaşului. După asfaltările din Fundaţie, pe sectorul dinspre Păcurari, în acest moment, utilajele de asfaltare operează pe sensul de mers dinspre Tg. Cucu spre Fundaţie.

Independentei (6)Şi Tg. Cucu – Europa

Dacă vremea va fi favorabilă, firma de construcţii a promis ca până duminică să finalizeze asfaltarea bulevardului. Urmează ca săptămâna viitoare, asfaltarea să continue pe tronsonul Tg. Cucu – intersecţia Hotel Europa. Traficul auto va fi dificil în această perioadă. Pentru a degaja şi dirija circulaţia, în zonă, au fost mobilizate mai multe echipaje ale poliţiei.

Lucrările de refacere a bulevardului Independenţei au început în acest an cu pregătirea structurii, turnarea asfaltului pe straturile suport şi modernizarea trotuarelor. Turnarea ultimului strat de asfalt a necesitat lucrări suplimentare de ridicare a căminelor de utilităţi la cota viitoare a străzii.

pasaj Fundatie (4)În interiorul pasajului

Simultan, continuă şi lucrările la pasajul Mihai Eminescu. |n subteran, constructorii pregătesc viitoarea porţiune rutieră a pasajului, prin turnarea straturilor de beton ce vor susţine asfaltul. Totodată se lucrează şi la pereţii de sprijin. De asemenea, se fac amenajări la instalaţiile de canalizare şi deviere a apelor pluviale din pasaj. La suprafaţă, pasajul a căpătat conturul complet, pregătindu-se porţiunea de luminator şi hidroizolaţia pentru partea superioară a pasajului.

Modernizarea bulevardului Independenţei şi construcţia pasajului subteran din Fundaţie fac parte din proiectul cu finanţare europeană ”Axa Est – Vest”. Alături de aceste obiective, proiectul a inclus şi reabilitarea şi modernizarea şos. Păcurari, str. Păcurari şi str. Elena Doamna. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 91 milioane lei şi urmează să fie finalizat până la sfârşitul acestui an.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*