Se reiau lucrările pe şantierul din Tătăraşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 21/07/2011

În această săptămână, municipalitatea ieşeană va publica anunţul de participare pentru identificarea unei firme care să se ocupe de continuarea lucrărilor la şantierul deschis pe strada Vasile Lupu din cartierul Tătăraşi.

Procedura aleasă este cea de cerere de oferte, Primăria fiind interesată de finalizarea într-un interval de timp cât mai scurt a lucrărilor abandonate de constructorul grec Themeli. Reamintim că firmei greceşti i-a fost reziliat de către municipalitate contractul de execuţie a lucrărilor, după aplicarea unor penalităţi pentru depăşirea termenului prelungit de 31 august 2010, aşa cum era stipulat în contract.

Primarul Gheorghe Nichita s-a declarat nemulţumit în repetate rânduri de faptul că lucrările la reabilitarea liniilor de tramvai mergeau anevoios şi cu mijloace tehnice învechite. Acesta a efectuat numeroase vizite pe şantier pentru impulsionarea ritmului de lucru şi l-a apostrofat în mod repetat pe constructorul grec pentru modul în care efectuează lucrarea. În cele din urmă, contractul a fost reziliat de către Primărie.

Şantierul din Tătăraşi a început în 2008 şi ar fi trebuit să fie gata încă din anul 2009. Termenul a fost prelungit cu un an la solicitarea firmei Themeli, care însă nu a finalizat la termen lucrările. Singurele lucrări care mai trebuie executate sunt cele care ţin de turnarea covorului asfaltic pe tronsonul Spital Neurochirurgie – Doi Băieţi, precum şi asfaltarea între liniile de tramvai, municipalitatea ieşeană estimând la aproximativ 2 luni de zile durata de execuţie a acestora.

Comments

comments



1 Comentariu

  1. Florin

    Chiar asa de mult a deranjat iarba aia intre sine??Si asa suferim la capitolu iarba verde…Vreti sa jungem ca bucurestiul??Ma mir ca nu ati scos iarba si de pe soseaua chisinaului….Sau inca nu s-au facut reparatii la sine si de asta nuau scoso???




*