Se refac marcajele rutiere

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/04/2013

La refacerea marcajelor rutiere se va lucra pe trei fronturi.  Alături de echipajele Primăriei, la acţiune vor participa şi două firme private specializate în astfel de lucrări.

În acest an, vremea nefavorabilă a întârziat mult acţiunea de realizare a marcajelor rutiere

Municipalitatea a început o intensă campanie de vopsire a marcajelor rutiere, preconizând trasarea a aproximativ 180 de kilometri de marcaje longitudinale, 7.000 metri pătraţi de marcaje transversale şi 6.000 de metri pătraţi de marcaje mixte.

În cartierele Alexandru cel Bun, Dacia şi Tudor Vladimirescu deja s-a efectuat refacerea marcajelor la trecerile de pietoni. Lucrările fac parte dintr-un contract de 900.000 de lei şi sunt realizate de Primăria Iaşi în parteneriat cu o firmă din Suceava, societate specializată în aplicarea vopselelor specifice marcajelor rutiere. Activitatea va fi intensificată în această săptămână, aşteptându-se implicarea a încă unui operator în campania de refacere a marcajelor rutiere. Reprezentanţii municipalităţii sunt hotărâţi să supervizeze atent întreaga lucrare, iar acolo unde vor fi înregistrate abateri de la norme să aplice amenzi.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*