Se pot face programări online pentru oficierea căsătoriei civile în 2015

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/11/2014

starea civila (3)Ieşenii care vor să se căsătorească anul viitor îşi pot rezerva deja ziua şi ora la Starea Civilă. Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, prin Serviciul de Stare Civilă, a dat drumul aplicaţiei de programări online pentru 2015.

Procedură
Serviciul online de programare a căsătoriilor nu elimină cerinţa legală ca ambii soţi să se prezinte în termenul legal, în faţa ofiţerului stării civile, pentru a completa declaraţia de căsătorie şi a aduce actele necesare. Termenul legal pentru depunerea actelor în vederea încheierii căsătoriei este de 10 zile calendaristice, termen în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie cât şi ziua în care se oficiază. Rezervarea se face cu cel puţin 12 zile înainte de data oficierii căsătoriei.
Zilele în care nu se oficiază căsătorii sau nu mai sunt intervale libere sunt marcate cu roşu. În cazul în care căsătoria va fi cu un cetăţean străin, informaţii privind actele necesare şi programarea oficierii se obţin exclusiv la sediul Stării Civile. Datorită numărului mare de cereri primite şi din dorinţa de a răspunde favorabil tuturor solicitărilor, într-un interval de 15 minute pot fi programate 2 căsătorii. Din acest motiv intervalul rezervat poate să apară în continuare disponibil. Aplicaţia online de programare a căsătoriei se găseşte la: http://www.dlep-iasi.ro/programare-casatorie.html.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*