Scurtmetraj ieşean premiat la Timishort

Publicat de Curierul de Iasi la data de 22/10/2015

octav chelaruProducţie ieşeană, scurtmetrajul „Ocupat” a primit premiul pentru cel mai bun film românesc în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Timishort, desfăşurată la Timişoara în perioada 15-18 octombrie 2015. „Ocupat”, scris şi regizat de Octav Chelaru, dezvoltă, timp de 20 de minute, povestea emoţionantă a unei tinere în timpul unei înmormântări, conturând probleme existenţiale profunde. Scurtmetrajul este filmat dintr-un singur cadru secvenţă, în întregime în baie. „Am făcut acest film ca un exerciţiu asupra unei teme veşnic prăfuite şi, în acelaşi timp, mereu atrăgătoare: relaţia cu moartea. Cu ajutorul unei echipe care a fost alături de mine trup şi suflet şi al unor actori remarcabili, care în foarte puţină vreme vor concura cu establishment-ul din Bucureşti, am încercat să găsim mijloace de expresie simple şi oneste, în primul rând ca să ne putem încadra în singura de zi de filmare alocată, şi, în al doilea rând, ca să spunem povestea frust şi direct. Restul a fost doar şansă”, a declarat Octav Chelaru. Filmul îi are în distribuţie pe actorii ieşeni Delu Lucaci, Alex Iuraşcu, Anne-Marie Chertic şi Ionuş Cornilă, iar coproducător este Lucian Dan Teodorovici, cunoscut regizor şi scenarist. Din echipă au mai făcut parte şi directorul de imagine Tudor Platon, sunetistul şi monteurul Ştefan Azaharioaiei, alături de scenografa Mihaela Popescu.

Comments

comments

Categoria: cultura si culte

Cuvinte cheie: , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*