Scad tarifele de salubritate

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/07/2017

Ordonanța de Urgență a Guvernului 48 / 2017 a dus la modificarea unei Hotărâri de Consiliu Local privitoare la stabilirea tarifelor de salubritate. Scăderea acestor tarife a făcut obiectul unei Hotărâri de Consiliu Local care a fost adoptată în ședința din această dimineață a legislativului.

„Prin această ordonanță, care are aplicabilitate de la 1 iulie, este suspendată aplicarea suprataxei de salubritate în valoare de 80 de lei pe tonă. Va trebui să revenim asupra tarifelor de salubrizare dând la o parte acea taxă. Pentru persoanele care trăiesc în condominii taxa va scădea de la 10 lei la 8,5 lei, iar pentru cei din gospodării individuale coboară la 14 lei”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Prin ordonanța amintită se aprobase ca taxa pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare de 80 lei / tonă să fie suspendată până pe 1 ianuarie 2019. Tarifele propuse pentru activitatea de colectare, transport și depozitare a deșeurilor municipale, cu excepția celor cu regim special, au fost prevăzute în Hotărârea Consiliului Local 140 / 24.04.2017, rectificată prin Hotărârea Consiliului Local 223 / 23.06.2017, prin care s-au aprobat tarifele de salubrizare practicate de SC Salubris SA în anul 2017.

 

Tarifele propuse pentru activitatea de colectare, transport şi depozitare a deșeurilor municipale, cu excepția celor cu regim special – 2017

municipale, cu excepția celor cu regim special – 2017

Nr.

crt.

Denumirea tarifului Unitatea de măsură Tarif propus fără TVA Tarif propus rotunjit cu TVA 19%
1 Colectare, transport si depozitare deseuri menajere si asimilabile – persoane asociate lei / persoana /

luna

7.14 8.50
2 Colectare, transport si depozitare deseuri menajere si asimilabile – gospodarii individuale lei/

1 persoana /

gospodarie / luna

11.76 14.00
lei/

2 persoane /

gospodarie / luna

20.17 24.00
lei/

3 persoane /

gospodarie / luna

27.73 33.00
lei/

4 persoane /

gospodarie / luna

33.61 40.00
lei/ > 4 persoane/

gospodarie / luna

37.82 45.00
3 Colectare, transport, depozitare deseuri municipale cu exceptia celor cu regim special – agenti economici lei/mc 72.27 86.00
4 Colectare, transport, depozitare deseuri rezultate din activitatea de constructii (inerte) lei/mc 46.22 55.00
5 Depozitarea controlata a deseurilor municipale cu exceptia celor cu regim special de catre agentii economici sau persoane fizice lei/mc 52.10 62.00
6 Depozitarea controlata a deseurilor rezultate din activitatea de constructii de catre agenti economici sau persoane fizice lei/mc 29.41 35.00
7 Colectare, transport, depozitare si valorificarea deseurilor de echipamente electrice si electronice lei/mc 19.33 23.00
8 Colectarea cadavrelor animalelor mari de pe domeniul public si predarea acestora unitatilor de ecarisaj lei/kg 1.43 1.70
9 Colectarea cadavrelor animalelor mici de pe domeniul public si predarea acestora unitatilor de ecarisaj lei/kg 3.36 4.00
10 Colectare, transport si neutralizarea deseurilor animaliere provenite din gospodariile populatiei lei/mc 25.21 30.00
11 Colectare, transport, depozitare si valorificarea deseurilor neasimilabile celor menajere (plastice, hartie-carton, mobilier) provenite de la populatie, institutii publice, agenti economici lei/mc 34.45 41.00

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*