Sărbătorile Iaşului, după douăzeci de ani

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/10/2011

Anul acesta, Sărbătorile Iaşului se află la a douăzecea ediţie, prilejuind manifestări ce se vor întinde pe parcursul a douăzeci de zile, între 1 şi 20 octombrie.

Evenimentele organizate de către Primăria Municipiului Iaşi se vor desfăşura în perioada 10 – 16 octombrie, din program făcând parte tradiţionalele ceaiuri servite pelerinilor, cât şi masa la care sunt aşteptaţi după săvârşirea slujbei de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva.

De asemenea, în programul manifestărilor organizate de către Primăria ieşeană se află Festivalul folcloric Trandafir de la Moldova şi Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret. Astfel, între 6 şi 12 octombrie, la Teatrul Luceafărul vor fi la rampă spectacole aparţinând unor trupe din România, Franţa (Compania Louis Broillard din Paris), Olanda (Teatrul ‘Magisch şi Compania Ananda Puyk), Austria (Teatrul Asou din Graz), Italia (Teatro Verde), Polonia (Teatrul Pinokio din Lodz), Marea Britanie (Teatrul Garlic), Germania (Teatrul Naţional Mannheim – Schnawwl).

Pe 14 octombrie, va avea loc un concert în faţa Palatului Culturii, urmat de un spectacol de artificii ce va dura 20 de minute. Din programul Sărbătorilor Iaşului nu vor lipsi concertele organizate în cartiere, iar pe 14 octombrie, în Sala de Consiliu a Primăriei Iaşi se va desfăşura Seara Valorilor, manifestare prin care municipalitatea îşi propune să premieze oamenii care, prin activitatea lor, aduc onoare Iaşului.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*