Sărbătoare la Operă: „Magia serii în sunet şi lumină”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/09/2017

Grandiosul eveniment “Magia serii în sunet şi lumină” va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, cu începere de la ora 20.00, pe esplanada Teatrului Naţional Iaşi. Gala oficială de deschidere a stagiunii 2017-2018 a Operei Naţionale Române Iaşi va cuprinde o selecţie de arii celebre de operă şi operetă, momente de balet, precum şi un spectaculos show de lasere şi focuri de artificii. Vor interpreta soliştii, orchestra, corul şi baletul Operei ieşene, sub bagheta dirijorului Ciprian Teodoraşcu. Evenimentul se află deja la a şaptea ediţie, atrăgând de-a lungul timpului un numeros public. Ca o continuare a tradiţiei, clădirea Teatrului va fi îmbracată în jocuri de lasere și lumini. În ediţia de anul trecut, din program au făcut parte fragmente şi arii din opere celebre, precum Carmina Burana, Carmen, Nabucco, Elixirul dragostei, Aida sau Traviata. Programul lunii septembrie al Operei Naţionale Române din Iaşi va mai cuprinde spectacolele Sunetul muzicii (19 septembrie), Don Quijote (22 septembrie), Indiile galante (27 septembrie), Văduva veselă (30 septembrie).

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*