Primele sancţiuni drastice pentru cluburile ieşene care nu respectă legea

Publicat de Curierul de Iasi la data de 04/11/2015

Conform planului de măsuri iniţiat la începutul săptămânii, municipalitatea ieşeană a aplicat primele sancţiuni diferitelor societăţi care nu respectă prevederile legale de funcţionare. La controale au participat Jandarmeria, Poliţia Municipiului, Poliţia Locală, ISU, DSP, DSV şi Corpul de Control.

Master Club, sancţiune de 50.000 de lei

Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Roznovanu miercuri, 4 noiembrie 2015, primarul interimar Mihai Chirica a prezentat primele rezultate ale verificărilor efectuate la o serie de cluburi din oraş. Astfel, Societatea Transworld SRL (Master Club) a fost sancţionată cu 50.000 de lei, amendă aplicată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru nerespectarea normelor de securitate la incendiu. De asemenea, Corpul de Control al Primăriei Iaşi a aplicat aceleiaşi societăţi o amendă de 5.000 de lei pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare, iar Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar Veterinară au aplicat somaţii premergătoare sancţiunii contravenţionale. De asemenea, SC Fimev Invest SRL (Italianissimo) a primit o sancţiune de 5.000 de lei pentru lipsa planului de intervenţie în caz de incendiu, Corpul de Control al Primăriei aplicând o amendă de 2.000 de lei pentru lipsa autorizaţiei emisă de primărie.

 

Controalele continuă

În urma amplelor verificări din seara de 3 spre 4 noiembrie, au mai fost sancţionate societăţile comerciale Micul Verde (Cafeneaua Piaţa Unirii) – 5.000 de lei pentru lipsa planului de intervenţie, Chelsea ARG (Club Oxford) – 3.000 de lei pentru blocarea unei căi de evacuare şi instalaţii electrice improvizate, SC London Pub & Club – 5.000 de lei pentru lipsa planului de intervenţie în caz de incendiu. În momentul controlului, SC Soft Social SRL (Skin), Asociaţia Aparenţele (Club Vibes, situat sub hostel Bucovina str. Cuza Vodă), SC Cbar Moldova Consulting SRL (Biblioteque), SC Cafeneaua Fix (Teatru Fix), Club Bila 8, Club Fever, Club Manhatan erau închise. “Aceste acţiuni nu le oprim aici, mergem până la capăt. După ce terminăm cu zona de cluburi, ne vom duce spre zona de cafenele, restaurante, baruri”, a declarat Mihai Chirica, primarul interimar al Iaşului.

 

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*