Sâmbătă 9 octombrie – Sărbătorile Iaşului – ziua 4

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/10/2010

Cea de-a patra zi a ediţiei cu numărul XIX a Sărbătorilor Iaşului aduce ieşenilor festivalul folcloric ”Trandafir de la Moldova”, fotomaratonul dedicat Iaşului, Light Parade cu trupa de dansuri “The Sky”, recitalul trupei Vank la Oktoberfest, festivitatea de premiere la Raliul Iaşului, competiţii sportive (badminton, fotbal şi raliu), dar şi expoziţii de icoane şi pictură, simpozioane pe teme culturale şi religioase, lansare de carte, concursuri de fotografie şi seri de teatru şi film de bună calitate.

Evenimentul zilei este sosirea delegaţiei din Grecia cu moaştele Sf. Maxim Mărturisitorul.

Filmul zilei la Iaşi International Film Festival este “Nuntă în Basarabia” cu Vlad Logigan, Victoria Bobu, Igor Caras, Silvia Berova, Viorica Geantă Chelbea, Corina Druc, Ion Scutelnicu, Constantin Florescu, Igor Chistol iar programul complet al zilei de 9 octombrie conţine 37 de proiecţii cinematografice care vor avea loc la cinematograful Victoria şi Multiplex Moldova Mall.

Programul zilei 9 octombrie:

08.00 – 17.00, Centrul de Informare Turistică

„(Re)cunoaste Iaşul” – concurs de recunoastere a unor monumente istorice din Iaşi pe bază de fotografii

Organizator: Primăria Municipiului Iaşi

08.00 – 17.00, Centrul de Informare Turistică

„Iaşul tău” – concurs de fotografii

Organizator: Primăria Municipiului Iaşi

08.00 – 12.00, C.S.S. Iaşi

Cupa Iaşului la tenis de masă

Organizator: Palatul Copiilor Iaşi – Cercul de Tenis de Masa, C.S.S. Iaşi

08.00, Biserica Pogorârea “Sfântului Duh”

Expoziţie de icoane

Organizator: Parohia Pogorârea “Sfântului Duh”

08.00 – 22.00, Bd. Stefan cel Mare si Piaţa Palatului Culturii

Raliul Iaşului

Organizatori: Organizatori: Clubul Sportiv Rally Motor Sport Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi si Instituţia Prefectului Iaşi

9.00 – 16.00, Sala de Spectacole a Palatului Copiilor

Expoziţie de pictură – tapiserie

Organizatori: Palatul Copiilor Iaşi

09.00 – 21.00, Iaşi

Fotomaraton

Organizatori: Centrul Cultural Francez Iaşi si Primăria Municipiului Iaşi

09.00 – 17.00, Obiective culturale din Iaşi

The Amazing Race cu indicii din istoria Iaşului

Organizator: Colegiul Naţional Iaşi

10.00 – 16.00, Palatul Copiilor, Sect. Săulescu

Expoziţie – creaţii plastice ornamente florale

Organizator: Palatul Copiilor Iaşi

10.00 – 18.00, Sala Pasilor Pierduţi

Salonul Cărţii academice

Organizator: Universitatea „Al. I. Cuza”

10.00 – 23.00, Esplanada Palatului Culturii

Octoberfest la Iaşi – recital „Vank”

Organizatori: EMC Iaşi si Primăria Municipiului Iaşi

10.00 – 12.00, Facultatea de Mecanică

Zilele Facultăţii de Mecanică – pot fi vizitate laboratoarele si realizările absolvenţilor.

Organizator: Facultatea de Mecanică

10.00 – 16.00, centrul Iaşului

Promovarea campaniei „Zero Sărăcie! Acţionează acum!” – strângere de semnături pentru Petiţia de luptă împotriva sărăciei

Organizator: Centrul Diacezan Caritas Iaşi

10.00 – 18.00, Str. Lăpusneanu

Expoziţie de Sculpturălucrările executate în cadrul „Simpozionul Internaţional de Sculptură Mică HODORA 2010”

Organizator: Galeriile de Artă „Dana” Iaşi

10.00 – 14.00, Liceul „Miron Costin”

Concurs de Badminton

Organizator: Primăria Municipiului Iaşi

10.00, Parcul Expoziţiei

Cupa Sărbătorilor Iaşului la orientare turistică

Organizatori: Direcţia pentru Sport a Judetului Iaşi – Asociaţia Judeţeană Sportul pt Toţi, CS Coris

10.00 – 10.45, Palatul Culturii – Bd. Stefan cel Mare – Piaţa Unirii – Casa de Cultură a Studenţilor

Parada ansamblurilor participante la Festivalul „Trandafir de la Moldova”

Organizator: Centrul Judeţean pentru Conservarea si

Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi si Primăria Municipiului Iaşi

11.00 – 16.30, Casa de Cultură a Studenţilor

Festivalul folcloric „Trandafir de la Moldova”

Organizator: Centrul Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi si Primăria Municipiului Iaşi

11.00, Muzeul Mihail Sadoveanu – Cenaclul Universul Prieteniei

Colocviul cu tema: Importanţa Sfintei Parascheva în viaţa spirituală a Moldovei; Magia poeziei religioase

Organizatori: Asociaţia Universul Prieteniei în parteneriat cu Muzeul Literaturii Romane si Fundaţia Solidaritate si Speranţă

12.00 – 13.00, Parcul Copou

Program de coruri bizantine

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”

12.00 – 24.00

Festivalul Internaţional de Film de la Iaşi IIFF – proiecţii de film

Organizatori: Primăria Municipiului Iaşi si Asociaţia Română de Film Independent

14.00 – 21.00, Râpa Galbenă

Raliul Iaşului

Organizatori: Clubul Sportiv Rally Motor Sport Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi si Instituţia Prefectului Iaşi

15.00, Parcul Muzeului literaturii române – „Casa V. Pogor” Iaşi

Oktoberfest Ziua Naţională a Republicii Federale Germania

Organizatori: Centrul Cultural German Iaşi

16.00 – 20.00, Stadionul „Emil Alexandrescu”

„IA SI marchează” – campionat de fotbal între instituţii publice

Organizator: Primăria Municipiului Iaşi

17.00 – 18.00, Parcul Copou

Program de coruri bizantine

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”

18.30 – 21.00, Copou – Stefan cel Mare – Palatul Culturii – Tg.Cucului – Independentei

Light Parade – momente de dans si street-acting

Organizatori: Primăria Municipiului Iaşi si Clubul de dans „The Sky”

19.00 – 22.00, Piaţa Unirii

Raliul Iaşului – Festivitatea de premiere

Organizatori: Clubul Sportiv Rally Motor Sport Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi si Instituţia Prefectului Iaşi

21.00 – 6.00, Casa de Cultură – sala Diotima

Maraton cinematografic cu tema „Lecţii de viaţă”

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai

Ursachi” – Clubul Cinefililor

22.25, Aeroportul Iaşi

Sosirea delegaţiei din Grecia cu moastele Sf. Maxim Mărturisitorul

Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*