Salubris SA ia măsuri suplimentare de curăţenie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/10/2016

Cea mai importantă manifestare publică a orasului  „Sărbătorile Iaşului – 2016” atrage un număr mare de persoane din întreaga ţară – fapt  ce implică luarea unor măsuri speciale de salubritate .

Pentru a evita formarea depozitelor necontrolate de deşeuri în zonele unde se desfășoară evenimentele specifice sărbătorilor, Salubris SA a suplimentat numărul unităţilor de înmagazinare a deșeurilor, amplasând în teren 100 de eurocontainere.

Serviciile de colectare și transport a deșeurilor de la punctele de precolectare se vor asigura cu 29 de autogunoiere – pe timpul zilei și 2 autogunoiere – pe timpul nopții.

Având în vedere volumul mare al lucrărilor de salubrizare stradală,  se va acționa în trei schimburi atât  ziua cât și noaptea. În schimburile de zi se va acționa cu efective sporite iar în schimbul  de noapte, introdus suplimentar în această perioadă, vor interveni la stradă 25 de angajați.

Pentru salubrizarea mecanizată, societatea a alocat 2 autocisterne, 2 autospeciale de stropit stradal tip Multicar și Ladog3 automaturători, 2 aspiratoare, 2 încărcătoare frontale tip KRAMER, 3 autobasculante,

Permanent se va monitoriza situația din teren și în cazul în care se constată necesitatea suplimentării resurselor alocate în anumite zone, se va acționa în consecință.

Comments

comments

Categoria: Salubris





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*