Salubris, program prelungit de lucru

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/08/2015

SALUBRIS SA a alocat resurse suplimentare pentru combaterea efectelor caniculei. Temperaturile ridicate au necesitat luarea unor măsuri speciale, atât în scopul protejării populaţiei cât şi a mediului înconjurător.

SALUBRIS SA, în calitate de operator local de salubritate, acționează în această perioadă în municipiul Iași cu resurse suplimentare, mărind frecvenţa activităţilor și mobilizând un număr mai mare de resurse umane şi materiale.

salubris autogunoiera mic

În perioada temperaturilor caniculare, pentru a asigura confortul şi siguranţa populaţiei Salubris SA a intensificat ritmul de colectare a deşeurilor de la punctele de precolectare amplasate pe domeniul public și a mărit programul de lucru a personalului din cadrul secției Deșeuri Solide Urbane până la ora 22.30.

A fost suplimentat şi numărul utilajelor de colectarea și transport a deșeurilor, astfel încât timpul între două colectări s-a redus. De asemenea, recipientele de precolectare deşeuri de pe domeniul public sunt acum spălate şi igienizate mai des, în condiţii mecanizate.

Dat fiind temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor, a fost mărită frecvenţa operaţiunilor de spălat şi stropit pe căile publice, în încercarea de a oferi populaţiei un grad cât mai ridicat de confort termic.

Societatea asigură serviciile de spălat şi stropit căi publice în conformitate cu legislaţia în domeniu, care reglementează orarele de realizare a acestor operațiuni.

Salubris SA va menține acest program până când temperaturile vor coborî și se vor încadra în normalul perioadei.

Comments

comments

Categoria: Salubris





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*