Regulamentul de salubrizare a orașului va fi revizuit

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/01/2018

Municipiul Iași va avea un nou regulament privind salubrizarea. Documentul a fost lansat în dezbatere publică la finalul anului precedent, pe site-ul Primăriei Municipiului Iași, schimbările fiind impuse ca urmare a modificărilor privind cadrul instituțional al proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Iași”. Proiectul prevede reglementarea activității de salubrizare la nivelul întregului județ.

Reguli la nivelul Municipiului Iași

Conform documentul amintit, mecanismul de plată prin tarif existent în prezent în Municipiul Iasi va fi menținut până la data de 4 decembrie 2022, data de finalizare a contractului încheiat între Municipiul Iași și SC Salubris SA, iar acesta din urmă va plăti din tariful încasat operatorul instalațiilor de tratare. Deşeurile reciclabile colectate separate din zona 3 Iaşi, în care a fost inclus Municipiul Iași, vor fi transportate la stația de sortare Ţuţora.

În cartierele de blocuri, colectarea deşeurilor menajere nepericuloase se va realiza pe patru fracţii: deşeuri reziduale, de hârtie şi carton, de sticlă și de plastic şi metal. Toate tipurile de deșeuri vor fi colectate în puncte de colectare, în containere de 1,1 metri cubi. În cartierele de case, deşeurile reziduale se vor colecta din poartă în poartă, în pubelele de 240 litri, iar cele de hârtie şi carton, de sticlă, respectiv de plastic şi metal, vor fi colectate în puncte de colectare, în containere de 1,1 metri cubi.

Sancțiunile prevăzute

La capitolul sancţiuni, regulamentul prevede 14 tipuri de contravenţii pentru operatorul de salubrizare, 13 pentru agenţii economici şi 11 pentru persoane fizice. În cazul persoanelor fizice cea mai mare amendă va fi de 3.000 lei şi are în vedere aprinderea și/sau arderea deşeurilor din punctele de colectare sau a deșeurilor vegetale rezultate de la operațiunile de curățare a spațiilor verzi, arbuștilor și arborilor. Cea mai mare amendă care poate fi acordată persoanelor juridice va fi de 5.000 de lei, pentru nerespectarea precolectării selective a deșeurilor.

În cazul operatorului de salubrizare, cea mai mare sancţiune ajunge la 100.000 lei şi poate fi aplicată dacă acesta nu respectă fluxul deşeurilor indicat de Primărie. Alte sancţiuni, cu un nivel maximum de 50.000 lei, vizează, printre altele, situaţii în care operatorul de salubrizare nu respectă măsurile stabilite de autoritatea locală în urma unor controale sau normele stabilite privind protecţia igienei publice. Totodată, operatorul este pasibil de sancţiuni atunci când sistează nejustificat serviciul, refuză de a se supune controlului sau încalcă prevederile reglementărilor tehnice stabilite de către municipalitate.

Comments

comments

Categoria: ecologie,Salubris





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*