Reabilitarea termică a blocurilor: ce imobile sunt pe listă

Publicat de Curierul de Iasi la data de 02/09/2013

Imobilele vor fi refăcute cu bani de la UE, de la Primărie şi cu o contribuţie redusă din partea locatarilor. Proiectul va aduce dublu beneficiu: pe de o parte este vorba de un confort sporit pentru locatari, iar pe de altă parte de o folosire eficientă a energiei

Oficialii Primăriei lucrează la noi proiecte cu finanţare europeană care se adresează în mod direct locatarilor. Concret, este vorba de 87 de blocuri care vor fi complet reabilitate termic. Pe liste se află un prim lot de 9 imobile la care demersurile se află în stadiu avansat. Pentru acestea trebuie să se organizeze licitaţia de execuţie şi, ulterior, să înceapă efectiv lucrările. La al doilea lot, de 78 de imobile, a fost realizată licitaţia pentru proiectare. Această operaţiune va dura câteva luni şi, apoi, se va trece la licitaţia pentru efectuarea execuţiei.

Ce presupun lucrările

Pentru cele 9 blocuri din primul lot, specialiştii au întocmit şi o listă cu lucrările ce vor fi efectuate. Astfel, pereţii exteriori ai blocurilor vor fi termoizolaţi cu polistiren expandat ignifugat de 10 cm, protejat cu tencuială subţire armată. Se vor realiza inclusiv finisajele cu tencuială acrilică. Va fi realizată izolarea termică a pereţilor exteriori pe conturul golurilor de tâmplărie, cu polistiren extrudat de 3 cm grosime protejat cu tencuială. Tâmplăria de lemn va fi schimbată, acolo unde este cazul, cu tâmplărie PVC cu geam termoizolant. Mai mult, va fi realizată şi termoizolarea terasei.

Alte activităţi în cadrul proiectului:

  • Termoizolarea planşeului peste subsol cu polistiren expandat protejat cu tencuială armată;
  • Hidroizolaţia terasei cu două straturi de membrană termosudabilă. În cazul terasei circulabile se va aşterne un strat de agregate;
  • Demontarea şi remontarea obiectelor existente pe faţade (aer condiţionat, sistem colectare ape meteorice);
  • Refacerea trotuarelor perimetrale;
  • La balcoane, se înlocuiesc glasswand-urile metalice sau din lemn cu geam într-un strat cu glasswand-uri din PVC cu geam termoizolant, iar parapeţii balcoanelor se vor placa cu un strat termoizolant protejat cu tencuială acrilică.

Trei surse de finanţare

Proiectul va fi finanţat din trei surse: 60% din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat (82% FEDR, respective 18% buget de stat), 20% de Autoritatea Publică Locală (Primărie) şi 20% de asociaţia de proprietari beneficiară. Valoarea totală a proiectului ce cuprinde cele 9 blocuri este de aproape 13 milioane de lei.

Cele 9 blocuri, etapa I:

  • Blocul de pe strada Arcu nr. 3
  • Blocul din strada Arcu nr. 5
  • Blocul B3 de pe bdul Ştefan cel Mare nr.4
  • Blocul 7 din Piaţa Unirii nr. 7
  • Blocul 9 din Piaţa Unirii nr. 9
  • Bloc 11 din Piaţa Unirii 11
  • Bloc I6 din str. V. Alecsandri nr. 15
  • Bloc V1 din str. Ţepeş Vodă nr. 2
  • Bloc V3 din str. Ţepeş Vodă nr. 1

Cele 78 de blocuri, etapa II

  • Blocurile B2 şi D3 de pe Bulevardul Alexandru cel Bun
  • F3A din Calea Galăţii 9
  • Blocul 12 din Piaţa Unirii 5
  • Imobilul A din bulevardul Ştefan cel Mare 8
  • Z4 din bulevardul Nicolae Iorga
  • K1 din aleea Nicolina 15
  • C2 din Socola 14
  • CL17 din Străpundere Silvestru 14
  • 545 din Şoseaua Păcurari 41
  • Blocurile 303, 309 şi 310 din strada Cucu
  • 302 din strada Roşcani
  • Imobilele 36, 79, 81 şi 83 din bulevardul Tudor Vladimirescu
  • Blocurile 85, 87, 89, 91 şi 93 din Tudor Vladimirescu
  • 25 din bulevardul Carol
  • 595 din Moara de Foc 1
  • H1 din Socola 18
  • V2 din Muşatini
  • F1-1 din Grădinari
  • I1 din Splai Bahlui
  • 904 din Aleea Nicolina
  • H18 din Roman Vodă
  • P6 din Nicolae Iorga
  • 578 Neculau
  • B3 din Nicolae Gan
  • 523 din Luca Arbore
  • Bloc 6 Martie din Grigore Ureche 2
  • A4 din Nicolina
  • Blocurile A7, A8, A9 anexă, A9, G4, L1, L4 şi X13 de pe Aleea Rozelor
  • A5 Nicolina 11
  • E2 şi E3 de pe bulevardul Nicolae Iorga
  • D1 şi C2 de pe Codrescu
  • D2 de pe bulevardul Carol
  • A1 Nicolina
  • Q1 Socola
  • F4 Petru Şchiopu
  • D3 şi D5 Oancea
  • Blocul P3 strada Vasile Lupu
  • X1 Eternitate
  • 16 şi 18 Nicoriţă
  • 360 Han Tătar
  • CL 10 Străpungere Silvestru
  • C4 şi C2 din Codrescu
  • 350 Hanciuc
  • R2 Muşatini
  • B2 Cloşca
  • D4 Pantelimon
  • 964 Nicolina
  • 10 Mizil
  • D1 Decebal
  • SA 3 şi SB 3 din bulevardul Dacia
  • R3 Nicolae Iorga
  • 1 şi 2 Horia
  • 257 Tabacului
  • BP5 Aurora.

Notă: La aceste imobile s-a adjudecat licitaţia de proiectare

Utilizarea eficientă a energiei

Una din cele mai importante prevederi europene la care trebuie să se racordeze şi Iaşul se referă la utilizarea eficientă a energiei. Uniunea Europeană a decis să îşi asume atingerea a trei obiective în ceea ce priveşte eficienţa energetică până în anul 2020 pentru a combate şi încetini efectele schimbărilor climatice: reducerea consumului de energie prin creşterea eficienţei energetice cu până la 20%, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% şi utilizarea a cel puţin 20% energii regenerabile în mixul de combustibil.

Astfel, investiţiile anunţate de Primărie şi de Dalkia în sistemul de termoficare al oraşului (modernizarea reţelei de pe magistrala II, retehnologizarea de la centralele de producţie Holboca şi Iaşi), dar şi reabilitarea termică a blocurilor pot contribui la atingerea acestor obiective.

Avantajele reabilitării termice

  • Reduce costurile de încălzire. Pereţii exteriori se vor încălzi odată cu camera, ei înmagazinând căldura. După oprirea încălzirii, camera nu se va răci brusc, deoarece căldura înmagazinată de perete va fi eliberată în încăpere ca în cazul unei sobe de teracotă. Astfel, va fi asigurat un climat constant.
  • Scăzând consumul de energie pentru încălzirea locuinţei scad şi emisiile poluante generate de producerea agentului termic. Pe scurt, asta înseamnă un aer mai curat pentru locuitorii localităţii.
  • Polistirenul permite refacerea faţadelor, rezultând un aspect plăcut mai ales în cazul imobilelor vechi, afectate de trecerea timpului.

Comments

comments

Categoria: diverse





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*