Raspunsuri la emisiunea “Audiente in direct” din 4 noiembrie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/11/2010

În fiecare joi, de la ora 16, administraţia locală are audienţe în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune local Prima TV Iasi, emisiune moderată de Petru Frăsilă. Telefonul la care pot suna ieşenii pentru a intra în direct este 0232/249.049. Sesizările sunt preluate şi discutate în direct în timpul emisiunii, iar problemele care nu vor putea intra în direct vor fi preluate şi rezolvate ulterior. În această ediţie prezentăm răspunsuri de interes general la solicitările adresate municipalităţii în timpul emisiunii din 4 noiembrie, când a fost prezent la emisiune primarul Gheorghe Nichita.

Raspunsuri Audienţe în direct Prima TV – 4 noiembrie 2010

Lupu Elena – solicită canalizare str. Brădet

RE: În proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judetul Iaşi” cu finanţare POS mediu este inclusă şi lucrarea de extindere a reţelei de canalizare pe strada Brădet (L=520,0 ml). Studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai proiectului au fost aprobaţi prin H.C.L. nr. 480/11.12.2009. Unitatea de implementare a proiectului menţionat este înfiinţată în cadrul S.C. ApaVital S.A.  Angajaţii companiei estimează că vor începe lucrările la începutul anului 2011.

Chelaru Marian – solicită informaţii cu privire la data instalării tabelei electronice pe stadionul Emil Alexandrescu.

RE: Până la data de 12 noiembrie a.c. va fi montată structura de susţinere a tabelei pe fundaţie, urmând ca apoi să se efectueze lucrările de alimentare cu energie electrică a acesteia. În funcţie de durata acestor lucrări tabela va fi funcţionala în cel mai scurt timp posibil.

Cucuzea Ioan – sesizează probleme la o gradiniţă privată din zona Dacia, str. Sucidava.

RE: Gradinţa la care se face referire nu este privată ( Gradiniţa PP 27 ). La acest obiectiv au fost efectuate lucrări de împrejmuire cu gard, iar acestea s-au efectuat sub îndrumarea Direcţiei de Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi. La deplasarea în teren a inspectorilor din cadrul primăriei s-au constatat lucrări nefinalizate, lucru pentru care a fost contactată firma executantă a lucrărilor. Angajaţii firmei executante s-au deplasat la faţa locului unde au remediat inconvenienţele constatate.

Cotea Mihai–  sesizează 2 mesteceni uscaţi pe  Sos. Arcu

RE: Inspectorii din cadrul Biroul Administrare Mediu Urban au efectuat verificari in Sos. Arcu si au identificat doi mesteceni uscati. S-a convenit cu domnul Cotea Mihai ca lucrarea de taiere a celor doi arbori sa fie executata in data de 19.11.2010.

Spulber Marian –  sesizează că un apartament cu 4 camere din bl ANL din CUG este subînchiriat.

RE: În urma verificările efectuate la blocul 1004 CUG a rezultat că la ap. nr. 2, et. 2, chiriaşul a primit în gazdă pentru o anumită perioada pe părinţii acestuia, care efectuau la Iaşi investigaţii medicale. De asemenea, pe perioada sărbatorilor Iaşului chiriaşul a primit vizite ale unor apropiaţi din Municipiul Botoşani.

Ghergheşanu Florin – canalizare str. Trecătoarea Paun

RE: Pentru strada şi trecătoarea Paun este întocmit proiectul pentru extindere reţea canalizare (L=781,32 ml). Indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi prin H.C.L. nr. 69/26.02.2009. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 285,0 mii lei, sumă de care momentan nu dispunem. Sperăm să identificăm o sursă de finanţare pentru a finaliza acest proiect.

Nicolau Petrică – sesizează maşini parcate nergulamentar care blochează traficul pe str. Ciurchi, solicită luarea de masuri pentru fluidizarea traficului în  zona 2 Băieţi.

RE: Solicitarea privind traficul rutier pe str. Ciurchi va fi analizată în prima şedinţă a Comisiei municipale de circulaţie. Sesizarea a fost transmisă către Biroul rutier pentru luarea de măsuri referitoare la fluidizarea traficului în zona 2 Băieţi.

Stelian Gheorghe – solicită control la BL K7, str. Sf. Lazăr, acolo unde o firmă  care efectuează lucrări de construcţie a ocupat trotuarul şi a îngrădit perimetrul.

RE: La parterul blocului K7 de pe str. Sf. Lazăr se amenajează un sediu de bancă. Parcarea a fost împrejmuită întrucât aceasta se află într-un proces de reconfigurare, la finalul căruia se vor asigura locuri de parcare atât pentru angajaţii băncii cât şi pentru locuitorii din zonă. Se estimează că lucrările vor lua sfârşit în termen de o săptămână.

Andrei Marius Raileanu – solicită informaţii privind cursuri de calificare şi formare profesională.

RE: În vederea efectuării unor cursuri de formare profesională vă recomăndăm să vă adresaţi Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi. A.J.O.F.M.,  prin Centrul de Formare Profesională organizează cursuri de formare profesională pentru persoanele cu un nivel minim al studiilor. În funcţie de pregătirea şi de studiile dumnevoastră puteţi opta pentru un anumit curs de calificare, recalificare, instruire, perfecţionare sau specializare. Accesaţi http://ajofmiasi.ro/formare_profesionala/ pentru a vedea oferta pusă de dispoziţie de către Agenţia Judeţeană.

Raluca – solicită informaţii legate de reabilitarea termică a blocurilor din zona centrală (bloc Unirii nr. 1)

RE: Blocul din Piaţa Unirii nr. 1 nu figurează în programul de reabilitare. Conform OUG nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a locuinţelor, preşedintele sau administratorul asociaţiei de proprietari trebuie să completeze şi să depună un dosar la Serviciul Asociaţii Proprietari din str. Smârdan la d-na. Ursache Paraschiva. Tot de la acest seviciu se iau şi formularele necesare a fi completate.

Au fost aprobaţi în consiliul local indicatorii tehnico-economici pentru blocurile Tarom sc B şi B1, Piaţa Unirii nr.2,3.7,9,11. De asemenea a fost depus si un dosar pentru blocul din Piaţa Unirii 5.

Raluca Frimu – sesizează insuficienţa locurilor de parcare zona Stării Civile şi tulburarea liniştii publice de claxoane la căsătorii.

RE: Într-adevar, în zona Serviciului de stare civilă sunt probleme cu parcarea. Din păcate investitorul privat care şi-a luat angajamentul amenajării unei parcări subterane nu a finalizat lucrarea din cauza crizei financiare. Primăria Municipiului Iaşi a penalizat investitorul pentru nefinalizare şi nerespectarea contractului.

În zilele în care sunt înregistrare multe căsătorii, în zonă sunt prezente echipaje ale Poliţiei Comunitare care asigură ordinea publică şi fluenţa traficului rutier în zonă.

Lacatusu Carmen – solicită autobuz pe traseul CUG BAZA 3

RE: Legătura între zonele CUG şi Baza 3 este asigurată de traseul nr.27, deservit cu autobuze aparţinând SC UNISTIL SRL.

Dan Burlacu  – solicita informatii despre scumpirea pretului la biletele RATP si face comparatii cu pretul biletelor in Vaslui.

RE: Pretul biletelor de calatorie a fost influentat in mare parte de cresterea pretului la energie electrica si combustibili. Nu putem face o comparatie a retelelor de transport din Iasi si nici un alt oras din Moldova, nici macar Vaslui, ca sa putem face o comparatie la pretul biletelor. Daca dorim comparatii putem sa o facem referindu-ne la alte orase din tara, cum ar fi: Timisoara, Ramnicu Valcea, Oradea, unde pretul unui bilet cu o calatorie este 2 lei

Comments

comments



2 Comentarii

  1. Popescu

    Buna ziua

    Sunt posesor de auto prop. personala si locuiesc in unul din blocurile din imediata vecinatate a Tribunalului.

    Prin grija Primariei au disparut in timp de cca 3 trei luna cca 100 locuri de parcare pt. proprietarii blocurilor A. Panu , Moldova si Muntenia.
    Dupa cum stiti incepand din luna august a.c. nr. locurilor de parcare s-au imputinat spre disparitie, in zona din jurul Tribunalului.

    Primaria a distribuit locuri de paracare , probabil la cererea acestora :
    – cca 35-40 locuri pt cei de a tribunal – si masinile cu detinuti
    – cca 10 locuri pt. firmele de la casa cu absida
    – cca 4 locuri pt. restaurantul de la subsolul teatrului Luceafarul- este obligativitate cand se da avizul ca restaurantul sa posede locuri de parcare
    – cca 20 locuri de parcare au disparut locurile de parcare de-a lungul A. Panu -directia de mers spre str. Elena Doamna, ca urmare a repozitionarii santierului la pasajul subteran
    -cca 20 locuri prin amplasarea pe laterala tribunalului de semn de circulatie cu parcarea interzisa
    in plus
    -pt. fluidizarea circulatiei au aparut semne de circulatie restictive de parcare , semne de sens unic
    -primaria trimite zilnic platforme de ridicare auto care stationeaza in zona semnelor introduse de curand, aducand bani frumosi la bugetul local. Platforma este utilizata numai in aceasta zona , in detrimentul unor zone unde circulatia este gatuita.

    Intrebari:
    1. Daca exista vreun proiect de realizare de noi locuri de parcare dar numai pt locuitorii din blocurile invecinate tribunalului: ex. in zona cuprinsa intre tribunal ,str. A. Panu, blocurile A. Panu si Muntenia, acolo unde mozaicul a fost distrus de sarea aruncata pe timpul iernilor de catre salariatii primariei?
    Este normal ca masina sa o parchez la 100 – 200 m ,daca gasesc loc, la parcarea de la politie, pt. ca sa se faca loc masinilor potentatilor locali?
    Nu vi se pare anacronic ca seara sa vezi o parcare (cea imprejmuita cu barierele tribunalului) goala seara, iar pe cealalta parte a parcarii masinile sa stea calare una peste alta?
    Aplicati masuri restrictive si pecuniare locatarilor acestor zone fara sa oferiti solutii viabile de parcare
    Corect era sa creati noi locuri de parcare si apoi sa organizati locuri SPECIALE de parcare
    2.Daca v-ati gandit sa la un alt proiect de spatiu de parcare pentru firmele private din zona respectiva, pt. ca sa nu uitati ca pe locurile de parcare ne razboim cu; cei de cele 6 banci, notariate, firme private, etc – care sunt sigur ca vor emite si ei pretentii pentru ca , conform legii, au dreptul la locuri de parcare
    3. Daca aveti de gand sa organizati licitatie pe unele locuri de parcare veti exclude firmele de la pct.2.?
    4.Luati in considerare cererile locatarilor de la blocurile enumarate mai sus cu privire la noi ocuri de paracre sau ii trimiteti in alte zone de parcare, pt. ca deh stam in centrul civic

    NOTA
    As dori si un raspuns scris, dar nu raspuns ambiguu fara solutii ca cel dat de cei de la dir tehnica , gen “vom lua in analiza cele sesizate de Dvs”

    Sa auzim de BINE

  2. Curierul de Iasi

    Va multumim pentru sesizare si intrebari.

    Am transmis comentariul dvs catre serviciul Cabinet Primar. Veti fi contactat si veti primi un raspuns in cel mai scurt timp.

    Echipa Curierul de Iasi




*