Rămas bun, maestre!

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/03/2012

Ion Mitican a fost o prezenţă distinctă în peisajul literar şi publicistic ieşean, încântându-şi numeroşii cititori cu textele sale minuţios documentate şi elaborate într-o manieră savuroasă, plină de farmec. În această ultimă pagină a Curierului de Iaşi, articolele lui Ion Mitican descopereau o lume o legendelor. În acest număr, oamenii care l-au cunoscut au ţinut să-şi exprime gândurile de rămas bun la plecarea celui care a fost cronicarul locurilor şi poveştilor pline de mister ale Iaşilor de odinioară.

„O mulţime din informaţiile privind Iaşul, istoria sa, puţinele sale monumente încă în picioare şi mult mai multele dispărute, le-am căpătat de la Ion Mitican – din articolele şi cărţile sale, dar şi direct, întrebându-l, atunci când voiam să verific o informaţie sau să aflu ceva ce nu ştiam. Nu am cunoscut pe nimeni altcineva care să cunoască atât de bine, atât de temeinic istoria, tezaurul patrimonial şi geografia urbei noastre şi nici pe nimeni altcineva care să iubească la fel de mult acest oraş atât de încercat, atât de trecut prin vremi şi vicisitudinile acestora. I-a însoţit o lungă perioadă de timp istoria, iar pentru perioada de dinaintea contemporaneităţii lor, a scormonit în hrisoave, în documente iconografice sau de altă natură, în ruine, în vechile zidiri. Poate niciodată vorba „prin plecarea sa, oraşul a suferit o pierdere irecuperabilă” nu a avut mai multă acoperire, nu a sunat mai exact, mai adevărat. Dumnezeu să-l ocrotească după măsura generozităţii şi a devoţiunii sale”. – Liviu Antonesei, scriitor.

Gând de rămas bun

„Nu credeam că “trecutologul” Ion Mitican ar putea disparea din peisajul cetăţii noastre culturale vreodată. Trăitor în Iaşi din anii 1940, cunoştea, ca nimeni altul, oraşul care avea să ni-l descopere nouă, celor mai tineri, plimbându-ne, prin târgul care nu mai este, străbătând uliţele cu un interes sporit, după ce aflam despre Târgul Fainei, Târgul Cucului s.a. Păşeam pe fosta Uliţă a Goliei, cu “ziduri marturisitoare de straşnice întâmplări”, vorbindu-ne despre locurile pe unde a calcat ţarul Petru cel Mare, Ştefan cel Mare, despre prima reprezentare a unui spectacol de operă la Iaşi (în decembrie 1833), despre ziua de duminică, 7 octombrie 1845, când, pe firmamentul Iaşilor apărea Teatrul Naţional. Ne vorbea şi despre noua clădire a Teatrului Naţional, inaugurată la 1 decembrie 1896, pentru care primarul Vasile Pogor sacrifica o mai veche clădire a primăriei. Şi tot în secolul al XIX-lea în 1847, în casa lui Alecu Balş canta Franz List.

Ne poartă, prin cărţile sale, sau prin emisiunile sale la radio sau la televiziune, pe uliţa Veronicăi, urmând paşii lui Eminescu, ne opreşte într-un loc ce aminteşte de Ruxanda, fiica domnitorului Vasile Lupu, şi continuă drumeţia pe Uliţa Mare, sau pe uliţa pavelei de lemn.

Piaţa Unirii din Iaşi îi prilejuieşte să ne vorbească despre statuia lui Cuza Vodă, despre cinematograful-circ Sidoli, despre magazinul lui Ermacov, pe unde îşi purta şi Caragiale paşii, venind la Iaşi, despre Hanul Bacalu, despre Gustave Eiffel şi Hotelul Traian.

Ne conduce în cartea sa Iaşul care nu mai este pe uitată stradă a Păcurarilor, prilej de a intra în Iaşi odată cu catihetul Ion Creangă, pe la rohatca Păcurarilor, să regrete împreună cu noi toţi absenţa din peisajul acestei străzi a casei pictorului Octav Băncilă. În casele lui Iacob Negruzzi ne opreşte să-i ascultăm pe Eminescu citind Doina în 1883 şi pe Caragiale citind O scrisoare pierdută.

Îl putem însoţi pe Uliţa de Sus, povestindu-ne de Hotelul Binder, unde se petreceau aniversările Societăţii Culturale Junimea de altădată. Poposim şi în Tîrgul Cucului, pe Uliţa Albă, pe Strada Arcului, pentru a ajunge, prin Strada Gării la Gara amintirilor, acolo unde a lucrat după terminarea facultăţii până la pensionarea sa, în 1994.

A creat, a clădit, a pus bazele unui prim club de turism (în 1966) şi până nu demult l-am ascultat la Primăria Iaşului vorbind despre Palatul Roznovanu (o poveste romantică a la Mitican), dar şi despre Primăria Municipiului Iaşi (Pagini de istorie, evocari, legende) carte scrisă cu un alt trecutolog, Constantin Ostap, cu care a mai scris două volume Cu Iaşii mână în mână.

I-am urmărit la rubrica “Vechi locuri şi zidiri ieşene” toate articolele publicate în Flacăra Iaşului, i-am citit toate cărţile cu bucuria celei care deschide paginile cu convingerea că va afla ceva ce nu ştie încă dar care trebuie ştiut de toţi. I-am citit articolele din “Lumina”, dar şi pe cele din noul „Curierul de Iaşi”.

Ne va lipsi tuturor omul fermecător, pasionat pentru lucrul bine făcut, pentru dragostea cu care citea periodicele de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” şi de la Arhivele Naţionale.

Lucram împreună cu dumnealui dar şi cu alţi cercetători de la Muzeul Literaturii Române din Iaşi la Caragiale în Iaşii Junimii, în acest an Caragiale.

Vineri a trimis prin email textul despre Caragiale şi aniversările Junimii, însoţit de imagini mai puţin cunoscute ale Iaşului. Mi-a anunţat trimiterea dar n-a mai primit confirmarea pentru că inima sa generoasă, glasul său cald şi înflăcărat, gesturile ce însoţeau tumultosul sau glas s-au stins.

Aţi lăsat Iaşului Declaraţia dumneavoastră de dragoste şi cărţile care ne vor îmbia să vă recitim. Promitem. Drum bun şi lumină !” – Olga Rusu, scriitor.

„Ultima dată l-am văzut pe domnul Ion Mitican în urmă cu doi ani, în timpul uneia dintre deja vestitele nopţi albe organizate pe magica stradă Lăpuşneanu. Dansa vals cu o domnişoară, frumos şi mândru ca un tânăr cavaler ce deschide balul Operei din Viena. Emana o poftă de viaţă suficient de naturală şi puternică încât să însufleţească o asistenţă prea copleşită de timiditatea specifică provincialilor care nu îndrăznesc să facă alţi paşi în afara celor de rutină. Domnul Mitican trăia atunci fastul şi bucuria unei vieţi renăscute în paginile articolelor şi cărţilor sale. Viaţa unui Iaşi în care venea să concerteze Franz Liszt, un Iaşi al hanului Binder în care poposea Sarah Bernhardt, o urbe în care venea Regina Serbiei în vizită la bunica sa, un oraş fabulos, cu flaşnete, patefoane, gramofoane, cu castanul Teodorenilor, cu cerdacul unioniştilor, Grădina cu Oratori din Uliţa Mare, Mustăria nemţească din Păcurari, Podu Verde, Academia Domnească din Grădina Mitropoliei, Palatul Domnesc din Uliţa Lozonschi, Grădina Beilicului şi multe, multe alte locuri minunate ale unei comunităţi profund inspirate de spiritul şi decenţa nobilimii intelectuale. Prin mijlocirea domnului Mitican, ieşenii au aflat că rădăcinile lor se regăsesc în solul fertil al culturii şi civilizaţiei. Un trecut care impune un viitor pe măsură” – Gabriel Andronache, scriitor.

„Printre oamenii care au însemnat ceva pentru istoria veche a Iaşului şi care au ştiut să o perpetueze la modul cel mai înalt, Ion Mitican ocupă un loc de frunte. Pierderea colegului nostru e una ireparabilă, fiindcă era unul dintre puţinii care stăpâneau atât istoria culturală, cât şi istoria literara a urbei noastre. Sperăm să reeditam, într-un corpus complet – Uniunea Scriitorilor în parteneriat cu Primăria municipiului Iaşi – opera lui Ion Mitican, lucrare care ar da o imagine globală şi veridică a istoriei Iaşului” – Cassian Maria Spiridon, preşedinte Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România.

„Plimbare prin Iașii de altădată, cu Ion Mitican

Ani de zile le-a fost ghid celor care au dorit să afle mai multe despre acest oraș.

Mai întâi, prin anii optzeci, în paginile singurului cotidian local de atunci – Flacăra Iașului – și in cele ale revistei Cronica  (o listă parțială a acestor articole ne-a lăsat-o autorul la sfârșitul volumului său  Iași, file de demult).

Prin rubrica sa Vechi locuri și zidiri ieșene a  militat pentru cunoașterea și conservarea acelor clădiri istorice, care reușiseră să străbată veacurile, dar care  reprezentau o piedică în calea progresului, așa cum era el văzut și înțeles atunci. Chiar dacă  mărețele realizări  nu s-au poticnit de vorbele domnului Mitican, articolele lui de atunci fac dovada unui civism demn de urmat și astăzi.

Spirit permanent căutător, răsfoind paginile vechilor colecții de gazete ori cercetând fonduri arhivistice de mult uitate, Ion Mitican căuta informația istorică seacă pe care apoi, cu un talent de povestitor ce te ducea cu gândul la Creangă, reușea să o transmită ascultătorilor săi, făcându-i să vadă aievea locurile pe unde își duceau pașii boierii și duducuțele de altădată.

Apoi ghidul și povestitorul, având mai  multă vreme, s-a așezat la masa de scris – în fața calculatorului ale cărui taine nu numai că le cunoștea dar le și descoperea cursanților săi de la Clubul CFR –  și a devenit jurnalistul pe care atâția ieșeni l-au îndrăgit din paginile ziarelor Lumina și Curierul de Iași.

Dar cum dragostea lui pentru Iași nu încăpea în spațiul fatalmente limitat al paginii de ziar, vechile locuri și zidiri și-au aflat rând pe rând locul în paginile atâtor cărți apărute în ani de colaborare cu Editura Tehnopress.

Așa au apărut Iași, gara amintirilor, Strada Lăpușneanu de altădată, Urcând Copoul cu gândul la Podul Verde și încă multe altele pe care cititorii le cunosc.

Și pentru ca harul său de povestitor, farmecul vorbirii lui să nu se piardă, s-a născut  serialul tv  Iașul lui Mitican emisiune urmărită inclusiv în spațiul virtual – atât de ieșeni cât și de cei ce iubesc Iașul , oriunde s-ar afla ei în lume.

Astăzi, 28 martie 2012, noi i-am fost călăuze Domnului Ion Mitican pe care l-am condus cu sufletele înlăcrimate pe ultimul său drum, aici pe pământ.

De acum sufletul său se alătură, acolo sus, atâtor alte suflete pe care – o viață întreagă – el ne-a ajutat să nu le uităm.

Să nu-l uităm nici noi: să-i respectăm memoria, respectând și iubind orașul pe care atât de mult l-a îndrăgit.” – Ionel Săcăleanu, Editura Tehnopress

Comments

comments



1 Comentariu

  1. oana

    Dumnezeu sa-l odihneasca.




*