Proiectul „Tinerii de azi, liderii de mâine”, întâlnire cu viitorul profesional

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/11/2018

Miercuri, 14 noiembrie, Asociatia Creştin-Umanitară „Slujirea Vietii” a organizat  o conferință de presă pentru a marca finalul celui de-al treilea an de implementare a proiectului „Tinerii de azi, liderii de mâine”. La eveniment au participat elevi și cadre didactice din cadrul a cinci unități de învățământ din Iași unde au fost desfășurate în acest an activități din cadrul proiectului: Colegiul Agricol si de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Colegiul Economic Administrativ, Liceul Tehnologic Economic de Turism, Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” și Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”.

Coordonatorul echipei de elevi din cadrul Colegiului Agricol si de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, profesorul Roxana Grecu a precizat că proiectul „Tinerii de azi, liderii de mâine” a avut rezultate cu impact major, ajutându-i pe tineri să se pregătească pentru întâlnirile cu angajatorii: „Toate activitățile implementate în cadrul proiectului au adus un plus valoare elevilor din școala noastră, dar și în rândul cadrelor didactice. Societatea de astăzi este una bazată pe cunoaștere. În fiecare zi, auzim de nevoia de a dobândi experiențe educaționale bazate pe competențe, valori, atitudini, comportamente, care să-i pregătească pe tineri în ceea ce privește orientarea profesională, viața socială. În activitatea didactică, încercăm să furnizăm astfel de cunoștințe, atitudini, comportamente, bazate pe experiențele noastre. În cadrul proiectului, elevii au avut ocazia să experimenteze aceste competențe în antreprenoriat, să fie mai responsabili, să conștientizeze importanța organizării unor evenimente și să fie față în față cu angajatorii, conștientizând astfel inserția pe piața muncii. Unii din elevi chiar au fost angajați, aceștia recunoscând cât de folositoare au fost informațiile asimilate în cadrul proiectului”, a  explicat profesorul Roxana Grecu.

Președintele Asociației Creștin-Umanitară „Slujirea Vieții”, Daniela Cadar a amintit că proiectul a beneficiat de fonduri nerambursabile din bugetul Primăriei Municipiului Iași, în baza Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru activități non-profit de interes general, suma repartizată în acest an ridicându-se la 88 410 lei, la aceasta adăugându-se și contribuția proprie a asociației de 8 400 de lei.

„Fiind la cel de-al treilea an de implementare, proiectul nostru are următorii indicatori reali: 15 licee partenere, peste 5000 de elevi care au învățat să scrie corect un CV, o scrisoare de intenție și cum să se pregătească pentru un interviu de angajare. De asemenea, în cele trei ediții ale Școlii de business, s-au format 15 echipe mixte cu elevi și profesori de la diferite școli. Au fost cuantificate 3000 de ore de voluntariat pe an din partea elevilor și a profesorilor, implicare evidentă fără de care nu s-ar fi ajuns la asemenea rezultate”, a punctat președintele Asociației Creștin-Umanitară „Slujirea Vieții”, Daniela Cadar.

În cadrul Galei Tineretului din România de la Baia Mare, unde Iașul a câștigat  titlul de „Capitala Tineretului din România” în perioada 2019 -2020, Asociatia Creștin Umanitară „Slujirea Vietii” a obținut locul al II-lea la categoria proiecte pentru domeniul „Antreprenoriat” cu proiectul „Tinerii de azi, liderii de mâine”.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*