Proiectul „Poiana cu schit” – o promisiune îndeplinită

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/11/2011

Proiectul de promovare şi popularizare a ariei naturale protejate „Poiana cu schit”, realizat de Fundaţia Academică „Idei şi Fapte pentru anii 2000”, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea – Ciuc şi MOL România se apropie de sfârşit. A reprezentat, pentru cei implicaţi în realizarea lui, descoperirea unui spaţiu binecuvântat, în care vestigii istorice şi monumente ale artei sculpturale moderne stau alături în lumea minunată a unei rezervaţii floristice. În istoria „Poienii cu schit” proiectul a deschis o nouă pagină. Lumea uitată, căreia foarte puţini îi mai treceau pragul, care îşi ascundea în ramuri proaspete comorile, an după an, din ce în ce mai egoist, a răsunat, din nou, de exclamaţiile încântate ale tinerilor vizitatori.

Am intrat în poiană pe urmele lăsate de o căruţă care îndrăznise să străbată lanurile de iarbă şi păiuş, a căror înălţime ne ajungea până la brâu. Ruinele schitului abia se mai vedeau printre copacii care-i crescuseră chiar lângă temelie. Câteva statui, năpădite de iarbă, arbuşti şi copaci, se lăsau vederii, mărturie a vremurilor în care bărbaţi voinici şi talentaţi dăltuiseră în piatră 30 de chipuri ale visurilor lor. Dacă căutai atent, ici şi acolo, prin lanul de verdeaţă, puteai descoperi trupul firav al unei garofiţe sau a unei campanule. Dacă nu erai atent, te puteai trezi prins între ramurile ţepoase ale trandafirilor sălbatici, hotărâţi să-ţi spună că ei sunt, încă, acolo.

Pentru a putea îndeplini principalul obiectiv al proiectului, această minunată lume părăsită trebuia pregătită pentru întâlnirea cu tinerii săi vizitatori. Am avut norocul de a avea, alături de noi, studenţi ai Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, membri ai Asociaţiei Studenţilor Chimişti CHEMIS. Mobilizaţi de preşedintele Asociaţiei, masterand Nistor Marian, studenţii au cosit iarba şi au tăiat arboretul din jurul statuilor accesibile. Au tăiat poteci între statui cosind iarba sau bătătorind-o, doi câte doi, ţinându-se de mână.

Am descoperit toate cele 30 de statui. Ne-a ajutat prezenţa, alături de noi, a celor doi specialişti ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, biolog Luminiţa Iconomu şi Carol Cristof, ale căror abilităţi în cercetarea mediului înconjurător ne-a condus spre locurile în care se aflau, total ascunse în verdeaţă, „Semnul lui Iona”, sculptor Alexandru Nancu sau „Unghiul vieţii”, operă a sculptorului Napoleon Tiron.

Astfel pregătită, Poiana cu schit a primit vizita mai multor grupuri de tineri vizitatori. Au petrecut ore bune în Poiană studenţi ai Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”, Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, elevi şi profesori ai Şcolii „Otilia Cazimir”, ai Colegiului Naţional „Constantin Brâncuşi” şi ai Colegiului Naţional „Garabet Ibrăileanu”.

Mai mult de 220 tineri, elevi şi studenţi, au vizitat „Poiana cu schit”, care a ştiut să dea, fiecăruia, pe măsura aşteptărilor. Pentru elevii din clasa a III – a Poiana a reprezentat, mai ales, lumea fluturilor şi a minunatelor flori de garofiţă, ascunse în viguroase lanuri de păiuş, a căror descoperire era salutată cu chiote de învingător. Pentru liceeni, Poiana a fost, mai ales, muzeul operelor de artă modernă, care i-a provocat să găsească semnificaţii şi să dea nume exponatelor. Pe studenţii Asociaţiei CHEMIS îi leagă de Poiană sentimentul bun al înfrăţirii, în care ei au dăruit muncă, grijă şi respect, în schimbul cărora primesc bucuria şi mândria de a trăi în vecinătatea unui loc nepereche.

În aceste zile, la insistenţele noastre şi urmare a demersurilor iniţiate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi, custodele, Direcţia Silvică Iaşi a demarat lucrări de cosire a ierbii şi de îndepărtare a vegetaţiei arboricole excedentare. Începe să prindă contur speranţa că în vara viitoare, de Ziua ei, Aria Naturală Protejată „Poiana cu schit” ne va întâmpina cu întreaga sa frumuseţe şi bogăţie.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*