Proiecte de urbanizare a zonei Cicoarei

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/05/2019

Vineri, 24 mai, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local va fi supus aprobării și un proiect de hotărâre care vizează „Proiectul integrat de regenerare urbană și socială în zona Cicoarei – Centrul Multifuncțional Cicoarei”. În cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, 22 mai, primarul Mihai Chirica a precizat că zona Cicoarei va beneficia de implementarea mai multor proiecte care vor transforma radical viața locatarilor.

„Construirea centrului social în zona Cicoarei este un proiect la care țin foarte mult. Fiind vorba de o zonă care a fost lăsată uitării, a venit momentul să-i acordăm atenția cuvenită. Acolo se derulează deja două investiții suportate din bugetul local al Municipiului Iași: construirea unui pod și a canalul de colectare a apelor pluviale. Din 3 iunie, ne-am propus să vizităm șantierele din Iași, pentru a avea o viziune clară a transformării Iașului. În altă ordine de idei, este aprobat studiul de fezabilitatea pentru construirea unei rețele de canalizare majoră dinspre Miroslava-pe șoseaua de centură, varianta ușoară. În plus, au fost inițiate demersurile pentru diverse planuri de urbanism care vizează dezvoltarea unor suprafețe de teren ce aparțin unor proprietari privați și care sunt situate atât pe flancul stâng cât și pe flancul drept al podului.

Revenind la construirea Centrului Multifuncțional Cicoarei, obiectivele propuse în cadrul investiției vizează: amenajarea unui centru integrat, unde populația marginalizată de restul orașului să poată fi reintegrată în comunitatea locală, construirea unui centru de formare profesională( pentru cei ce doresc să învețe o meserie), a unei săli de sport cu o capacitate de 120 de locuri, a unei săli de spectacole de 150 de locuri și a unui centru de asistență care va cuprinde un dispensar medical dar și un post permanent de Poliție Locală”, a explicat primarul Mihai Chirica.

Investiţii în zone verzi şi activităţi recreative

Municipalitatea ieșeană a inițiat deja solicitarea de finanțare din fonduri europene pentru „Proiectul integrat de regenerare urbană și socială în zona Cicoarei – Centrul Multifuncțional Cicoarei”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4, Prioritatea de Investiții 4.3. În luna martie, proiectul a fost depus pentru evaluare, iar autoritatea de management a cerut clarificări pentru completarea anexelor privind indicatorii tehnico-economici prin descrierea inclusiv a investițiilor ce privesc spațiile deschise (zone verzi, piețe publice, locuri de joacă pentru copii, facilități pentru activități sportive și recreaționale).

Valoarea totală a proiectului este de 16.846.646,85 lei inclusiv TVA, iar durata de implementare este de 36 de luni, din care 24 luni reprezintă durata de execuție a lucrărilor.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*