Proiect: terenurile de sport ale unităților școlare ar putea fi folosite în weekend

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/04/2019

Primăria Municipiului Iași a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Consiliu Local care reglementează posibilitatea utilizării terenurilor de sport ale unităților de învățământ preuniversitar atât pe durata vacanțelor școlare, cât în zilele de sâmbătă și duminică, pe tot parcursul anului. Actul normativ a fost inițiat în urma unei propuneri prezentate de aleșii locali în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Iași din data de 29 martie. Atunci, primarul Mihai Chirica preciza că împreună cu reprezentanții conducerilor școlilor se va conveni o modalitate prin care ieșenii vor putea programa și anunța în mod organizat utilizarea terenurilor de sport.

Ulterior aprobării proiectului de hotărâre se va încheia unui acord de parteneriat între Municipiul Iaşi, Inspectoratul Școlar Județean Iaşi, Poliția Locală Iași și unitățile școlare din Municipiul Iași, cu privire la accesul pe terenurile de sport al elevilor / studenților în mod gratuit pentru desfășurarea de activități sportive, pe durata vacanțelor școlare, dar și în weekenduri, pe tot parcursul anului, în condiții de siguranță. Viitorii beneficiari vor trebuie să respecte și un regulament privind această facilitate, cuprins într-o anexă a proiectului de hotărâre.

Astfel, pentru grupuri, accesul în incinta bazei sportive se realizează pe baza de rezervare la unitatea şcolară în cauză, coordonatorul grupului urmând să prezinte carnetul de elev sau student vizate la zi, însoţit de cartea de identitate, care vor fi înapoiate la finalul activităţii sportive dacă se constată că nu s-a produs nicio pagubă materială respectivei unităţi. Rezervarea se face pe bază de tabel, care va fi înmânat paznicului şcolii. Rezervarea are drept scop protejarea elevilor şi studenţilor care desfăşoară activităţi sportive în aşa fel încât să se prevină accidentele sau conflictele, iar activitatea sportivă să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Rezervarea presupune folosirea terenului timp de maximum trei ore şi se face pentru un grup format din patru până la 20 de tineri, numai în scopul desfăşurării unor activităţi sportive: fotbal, baschet, badminton etc.

Accesul individual în incinta bazei sportive se face pe baza cărţii de identitate, a carnetului de elev sau student vizate la zi. Dacă tânărul este însoțit de un adult, acesta din urmă va fi legitimat de agenții de pază pentru a dovedi gradul de rudenie cu participantul.

Pentru informaţii suplimentare persoanele interesate se pot adresa Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni (CIC) – Biroul de Relaţii cu Publicul – ghişeul 6. În termen de 10 zile calendaristice de la afişare, începând cu data de 15 aprilie, se pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare pe adresa Primăria Municipiului Iaşi, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11, Iaşi, 700064. Propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare pot fi remise și CIC – Biroul de Relaţii cu Publicul – ghişeul 6, luni, marți, miercuri şi vineri, între orele 8.30 și 16.30, iar joi între orele 8.30 și 18.30, sau pe e-mail la adresa informatii@primaria-iasi.ro.

Detalii despre conținutul proiectului de hotărâre sunt disponibile aici: http://www.primaria-iasi.ro/imagini-iasi/fisiere-iasi/1555314293-Proiect_HCL_41389.pdf

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*