Proiect spectaculos la staţiile RATP din Centru

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/06/2014

IMG_0489Wink Public Multimedia anunţă finalizarea proiectului desfășurat în colaborare cu Opera Naţională Română Iași prin care celor două staţii de la Filarmonică li s-a conferit o faţadă spectaculoasă. Interiorul staţiei este acoperit în întregime cu imagini care surprind decorul Sălii Mari a Teatrului Naţional. Mai mult decȃt atȃt, staţia este luminată seara, cu reflectoare, iar călătorii au ocazia să asculte arii celebre de operă în interiorul acestor staţii. În completare vin și elementele unui pian pictat și programul următoarelor evenimente ale Operei Naţionale Române Iași.

IMG_0479Proiectul este susţinut de Primăria Iași și RATP Iași și face parte din primii pași întreprinși pentru cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei – FIE 2014, care va avea loc între 20 – 29 iunie la Iași. “Proiectul din staţiile RATP Iași de la Filarmonică este reprezentativ pentru modul în care Wink vine în întȃmpinarea clienţilor, cu cele mai bune soluţii de comunicare și răspunde, în același timp, la nevoile comunităţii. Mulţumim Primăriei și RATP Iași pentru deschiderea cu care a primit această propunere, la inițiativa Operei Naţionale Române Iași”, a spus Doru Chirica, Managing Director Wink.

La iniţiativa Wink Public Multimedia, la finalul anului trecut, a fost dat startul unui proiect de reabilitare a refugiilor pentru călători a RATP Iași. Pereţii de sticlă au fost înlocuiţi cu panouri din alucobond, montate pe un schelet care le conferă rezistenţă. Exteriorul staţiei este alocat spaţiului de afișaj public și este pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi de postarea anunţurilor în mod gratuit.

Comments

comments

Categoria: diverse

Cuvinte cheie: , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*