Proiect interactiv dedicat tinerilor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 02/03/2017

Asociația Sf. Damian derulează din vara anului trecut proiectul „Dedicat vieții tinerilor”, finanțat de Primăria Municipiului Iași prin Programul anual de finanțare nerambursabilă destinat proiectelor de interes public local. Prin acest proiect este susținut serviciul helpline „Aleg să trăiesc”, înființat de Asociația Sf. Damian încă din anul 2011, ce constă în acordarea de sprijin psihologic și emoțional persoanelor cu depresie, celor care se află într-o stare de criză psihologică sau care au ideații suicidare. Activitatea serviciului helpline se desfășoară în limitele consilierii telefonice, respectiv online, prin intermediul paginii de Facebook – https://www.facebook.com/alegsatraiesc – și a adresei de e-mail – helpline@alegsatraiesc.ro. În primele 7 luni ale proiectului, au fost preluate peste 1500 de apeluri și mesaje, acest lucru fiind posibil datorită entuziasmului echipei ce reunește psihologi, psihoterapeuți, formatori și nu în ultimul rând voluntari inimoși, studenți și masteranzi cu studii în domeniile psihologie, psihopedagogie specială, pedagogie, teologie, asistență socială ș.a. În paralel cu serviciul helpline, sunt implementate în parteneriat cu o serie de unități de învățământ din Municipiul Iași măsuri de conștientizare și informare în rândul tinerilor privind modalitățile prin care se poate diminua riscul depresiv și/ sau suicidar al unei persoane. Astfel, peste 800 de elevi vor lua parte la dezbateri interactive legate de recunoașterea simptomelor depresiei și gestionarea eficientă a acestora. În plus, 24 de elevi din instituțiile de învățământ din Municipiul Iași vor fi pregătiți ca persoane resursă în acordarea de sprijin „de la egal la egal” pentru tinerii cu depresie și risc suicidar în scopul prevenirii și agravării izolării sociale și a comportamentelor autolitice. Mai multe detalii privind proiectul „Dedicat vieții tinerilor” pot fi aflate pe pagina web: http://www.alegsatraiesc.ro/.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*