Proiect de promovare turistică a Iașului, realizat de Facultatea de Geografie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 01/03/2017

În perioada octombrie 2016 – februarie 2017, Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași a desfășurat proiectul de promovare turistică INTERFACE-IS. Marţi, 28 februarie, în Sala Mare „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași a avut loc conferința de presă de finalizare a proiectului. La eveniment au participat profesori și studenți de la facultatea amintită, arhitecți, reprezentanți ai operatorilor de turism și organizațiilor neguvernamentale, mass-media etc. „Este un proiect foarte important pentru comunitatea ieșeană. Vreau ca în viitor să abordăm turismul altfel. Desigur, colaborarea cu Facultatea de Geografie este esențială, de aceea susținem astfel de proiecte. În acest an, împreună cu Universitatea <<Al. I. Cuza>> vom lansa prima temă de strategie de turism a Iașului, care va avea în conținut toate componentele necesate, de la elemente de identitate vizuală până la elaborarea unor mai mari sau mai mici planuri de afaceri în domeniul turismului”, a declarat primarul Mihai Chirica, prezent la eveniment.

Afis Interface

Proiectul a fost derulat prin programul <<Burse și cooperare interinstituțională>> RO15 și finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar SEE 2009-2014, cu o valoare de 49.335 euro, operator de program fiind Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.  Acesta s-a desfășurat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Centrul de Informare Turistică Iași, Atelier SPRE Iași și Universitatea din Volda – Norvegia și a avut ca scop creșterea experienței vizitatorului la Iași prin conceperea și implementarea de trasee tematice. Obiectivele proiectului au fost identificarea a 7 teme definitorii ale destinației Iași (orașul unirii, al artelor, comunismul, pelerinajul creștin, moștenirea evreiască, spiritul romantic și activitățile recreative în împrejurimile orașului); implicarea unor studenți și profesori din România și Norvegia în prospectarea traseelor și validarea elementelor care produc experiență în fiecare traseu; realizarea identității vizuale a destinației turistice Iași; realizarea de materiale de promovare pentru cele 7 trasee tematice (albume, broșuri, hărți de buzunar, panouri stradale, website iasi.travel) și continuarea proiectului prin formarea viitorilor specialiști în turism și implicarea actorilor din turism în promovarea destinației turistice Iași.

Beneficiarii proiectului sunt studenții de la universitățile din Iași și Volda (Norvegia), actorii din turismul ieșean (ghizii de turism autorizați, agențiile de turism de incoming, managerii din cadrul structurilor hoteliere, muzeelor și atracțiilor turistice, Primăria Municipiului Iași, structurile de informare turistică), precum și vizitatorii și locuitorii Iașului.

 

Comments

comments

Categoria: turism





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*