Proiect adresat copiilor cu nevoi speciale

Publicat de Curierul de Iasi la data de 20/10/2014

În perioada septembrie – decembrie 2014, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, biroul zonal Iaşi, implementează proiectul „Împreună pentru incluziunea socio-educaţională a copiilor cu dizabilităţi”, proiect adresat copiilor cu nevoi speciale și susținut financiar de Consiliul Local Iași.

sigla-bethany 

Pe cinci module
Acest proiect vine să continue și să dezvolte serviciile oferite de Fundația Bethany în cadrul Centrului de Recuperare pentru copii cu dizabilități deschis în 2012. Un număr de 20 de copii cu nevoi speciale împreună cu familiile lor vor fi implicaţi într-un program de terapie educaţională complexă şi integrată structurat pe cinci module – de stimulare cognitivă, terapie ocupaţională, formarea autonomiei personale, socializare și ludoterapie. Acest program a fost gândit împreună cu echipa de specialiști a fundației și răspunde nevoilor observate la peste 60 de copii cu nevoi speciale asistați pe parcursul anului 2013. Activitățile proiectului se adresează și părinților copiilor cu nevoi speciale, aceștia urmând a fi sprijiniți în cadrul sesiunilor de educație parentală, grupurilor de suport și ședințelor de consiliere individuală să depășească o parte din dificultățile emoționale cu care se confruntă.

În parteneriat cu Primăria
Proiectul are și o componentă importantă de informare și sensibilizare a comunității ieșene. Evenimentul special ce urmează a marca ziua de 3 Decembrie – Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, dar și Campania “Inimă Bună” au rolul de a sensibiliza și a mobiliza oamenii din Iaşi în sprijinul acestor copii. Proiectul “Împreună pentru incluziunea socio-educaţională a copiilor cu dizabilităţi” este implementat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și este finanțat de Consiliului Local Iaşi,  cu suma de 25.600 de lei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*