Programul municipalității ieșene în perioada 14 – 19 august

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/08/2017

Conform prevederilor legale, zilele de luni și marți, 14 şi, respectiv, 15 august, sunt declarate zile libere. În acest context activitatea Primăriei Municipiului Iași și a direcțiilor și societăților comerciale subordonate va suferi unele modificări.

Astfel, angajații Primăriei Municipiului Iași, inclusiv ai Direcției Economice și Finanțe Publice Locale și ai centrelor de cartier, nu vor lucra în primele două zile ale săptămânii viitoare, însă ziua de luni, 14 august, va fi recuperată sâmbătă, 19 august, după programul unei zile normale de lucru (între orele 8.00 și 16.00). Programul normal de lucru va fi reluat miercuri, 16 august.

De asemenea, angajaţii Direcţiei de Asistenţă Comunitară vor avea liber luni și marți. Ziua de 14 august va fi recuperată prin prelungirea programului de lucru cu câte o oră, între orele 8.00 și 17.00, în perioadele 7 – 11 august şi 16 – 18 august, când și programul de lucru cu publicul al instituţiei se prelungeşte cu o jumătate de oră.

În ceea ce privește Direcția Locală de Evidență a Persoanelor, la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor zilele de 14 şi 15 august sunt libere. Ziua de luni, 14 august, va fi recuperată sâmbătă, 19 august, după programul unei zile de luni, anume între orele 8.30 și 14.30 (lucru cu publicul). La Serviciul de Stare Civilă se va lucra astfel: înregistrarea deceselor, sâmbătă, 12 august, între orele 8.00 și 12.00, și luni, 14 august, între orele 8.30 și 12.30; primirea dosarelor de căsătorie, luni, 14 august, între orele 8.30 și 12.30 (se primesc dosarele pentru căsătoriile din zilele de 23 şi 24 august); oficierea de căsătorii, luni, 14 august, între orele 13.00 și 14.00. La Serviciul de Stare Civilă ziua de luni, 14 august, va fi recuperată sâmbătă, 19 august, după programul unei zile de luni, anume între orele 8.30 și 12.30 (lucru cu publicul).

Nici Termo-Service SA nu va lucra luni și marți, urmând să recupereze ziua de 14 august prin prelungirea programului normal. În zilele libere, angajații Termo-Service SA vor asigura permanența pe timpul zilei la situațiile de urgență, acestea putând fi reclamate la numerele de telefon 0232.218.253 și 0740.51.51.51.

În perioada 12 – 15 august Salubris SA va desfășura activitatea de salubrizare stradală și menajeră după programul obișnuit de lucru, atât în ceea ce privește colectarea și transportul deșeurilor, cât și măturatul și spălatul căilor publice. Cum în perioada minivacanței sunt prognozate temperaturi ridicate, echipele Salubris SA vor fi mobilizate și în zonele de agrement ale municipalității. Doar la sediul Salubris SA din șos. Națională nr. 43 casieriile și birourile care au program cu publicul vor fi închise în ziua de marți, 15 august.

Citadin SA și Servicii Publice SA vor asigura permanența în perioada 12 – 15 august și vor avea echipe mixte pregătite să intervină, alături de angajații Salubris SA, pentru eliminarea eventualelor efecte negative generate de fenomenele meteorologice care pot apărea în aceste zile. În situația în care în zilele libere eventualele furtuni vor doborî arbori pe domeniul public, astfel de situații pot fi reclamate la Servicii Publice SA, la numărul de telefon 0731.700.042.

Luni, 14 august, Compania de Transport Public SA va scoate la stradă 85 de autobuze, 52 de tramvaie și două microbuze, iar marți, 15 august, va funcționa după programul unei zile de sâmbătă, cu 76 de autobuze, 49 de tramvaie și două microbuze. Pe de altă parte, tramvaiul de epocă al Companiei de Transport Public SA va circula începând de duminică, 13 august, până marți, 15 august, între orele 11.00 și 18.30. Vagonul de epocă va circula pe traseul Târgu Cucu – Copou – Târgu Cucu – Podu Roș – Baza 3 – Tudor Vladimirescu – Târgu Cucu – Copou și retur, iar validarea călătoriei se va face prin prezentarea biletului la vatman. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul telverde 0800.110.427, gratuit în orice rețea de telefonie mobilă și Telekom.

Zonele de agrement ale municipalității, anume Baza Ciric, Plaja Nicolina și Ștrandul Municipal, vor fi deschise în această perioadă și vor funcționa după programul normal.

De asemenea, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor turiștilor care se vor afla în oraș, Centrul de Informare Turistică al Primăriei Municipiului Iaşi va fi deschis pentru vizitatori luni și marți, în intervalul orar 9.00 – 17.00.

Pentru urgențe, ieșenii pot apela Primăria Municipiului Iași la „Telefonul Cetăţeanului” – 0232.984 – care funcţionează non stop.

Comments

comments

Categoria: servicii publice





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*