Programul celei de-a treia ediţii a FIE

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/05/2015

A treia ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE) se va desfăşura în perioada 22 – 31 mai 2015 şi va cuprinde sute de evenimente care acoperă o arie vastă din domeniul culturii şi educaţiei: teatru, muzică, film, operă, concerte, conferinţe motivaţionale, ateliere de creaţie, poezie.

fie (4)Axa Culturală
Festivalul Internaţional al Educaţiei 2015 va debuta printr-o paradă desfăşurată pe traseul Copou – Piaţa Unirii – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” şi la care vor participa zeci de voluntari, alături de personaje celebre întruchipate de artiştii trupei The Sky. Odată lansat către public, FIE va aduce la rampă numeroase manifestări culturale şi educaţionale. Cele mai multe evenimente vor avea loc pe Axa Culturală a Iaşului: Copou – pietonalul Ştefan cel Mare – Palatul Culturii, dar şi în cartierele oraşului: Alexandru cel Bun, Nicolina, Tătăraşi şi Dacia.

Festivalul festivalurilor
Deosebit de interesant este conceptul de Festivaluri în Festival, concretizat în programarea a nu mai puţin de patru festivaluri în cadrul FIE. Astfel, pe 22 şi 23 mai 2015, va avea loc Festivalul Internaţional de Poezie „Grigore Vieru”. Conceput ca un dialog Chişinău – Iaşi, festivalul va debuta printr-o serie de manifestări organizate la Chişinău pe 20 şi 21 mai, urmate pe 22 mai de o sesiune de conferinţe susţinute la Iaşi de scriitorii Theodor Codreanu, Alex Ştefănescu, Mihai Cimpoi, Daniel Corbu. Tot pe 22 mai 2015 vor începe proiecţiile Festivalului Filmului European, ieşenii putând vedea pelicule de succes precum Aferim!, Pasolini sau Leviatan. Festivalul de Teatru EuroArt revine în atenţia publicului printr-o nouă ediţie programată în perioada 24 – 31 mai 2015. Manifestarea va aduce spectacole de calitate, dar şi o conferinţă despre textul dramatic susţinută pe 27 mai de Matei Vişniec şi un After Party cu Mircea Diaconu în ultima zi a festivalului, 31 mai. Festivalul Internaţional Poezia la Iaşi va avea loc în perioada 25 – 30 mai şi va cuprinde lecturi publice în licee şi universităţi, dar şi în cartierele Iaşului.

Arta lirică
Zilele de 23 şi 24 mai din cadrul FIE vor fi rezervate iubitorilor artei lirice. Sâmbătă, 23 mai 2015, pe esplanada din faţa Palatului Culturii va avea loc Gala Extraordinară de Operă, pentru ca, a doua zi, în acelaşi spaţiu să aibă loc concertul simfonic „De la Clasic la Modern”, susţinut de Orchestra şi soliştii Universităţii de Arte „George Enescu”, urmat de un spectacol de lasere şi lumini. Luni, 25 mai, Biblioteca Judeţeană Gh. Asachi va găzdui Bursa Cavalerilor Cuvântului, proiect care va oferi elevilor cu vârsta între 15-18 ani oportunitatea de a constata puterea şi capacitatea cuvântului rostit de a motiva şi de a schimba oamenii. Ziua festivalieră se va încheia cu spectacolul Istoria Dansului, programat la Palatul Culturii. Seara zilei de 26 mai va fi dedicată parteneriatului Iaşi – Chişinău, celebrat printr-un concert susţinut de Vali Boghean & Band.

Revine Goran Bregovic
Un eveniment deosebit va avea loc pe 27 mai, când în faţa Palatului Culturii va fi organizată Gala Ia’Şi Descoperă, un proiect al TVR Iaşi ce a presupus realizarea unor filme documentare depre Iaşi de către echipe de televiziune provenind din foste oraşe Capitale Europene ale Culturii. Ziua va mai cuprinde conferinţele „Activismul civic în contextul tensiunilor regionale din Ucraina şi Republica Moldova” şi „Diversitate şi limbaj comun în Europa” care vor avea ca teme de dezbatere promovarea cetăţeniei active şi a dialogului între culturi. Un alt program foarte interesant propune şi ziua de 28 mai, când va avea loc deschiderea oficială a Festivalului Filmului Evreiesc, cu participarea lui Reuven (Palgi) Hecker, profesor universitar în cadrul Departamentului de Film şi Televiziune din cadrul Universităţii din Tel Aviv şi a lui Liviu Carmely, regizor, director şi fondator al Arhivei de Film a Universităţii din Tel Aviv. Tot pe 28 mai, celebrul Goran Bregovic şi a sa trupă Wedding and Funeral Orchestra revin la Iaşi într-un concert de zile mari care va avea loc în Piaţa Palatului Culturii.

Studenţii de la Arte
Studenţii Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi vor avea o prezenţă semnificativă în cadrul ediţiei din acest an a FIE, prin susţinerea unor spectacole de teatru şi muzică cu mare priză la public, dar şi organizarea de vernisaje de pictură şi expoziţii de sculptură. Astfel, la Sala Studio şi Uzina cu Teatru vor fi putea fi vizionate piesele „Bădăranii”, „Insultă la public” şi „Notă de plată mecanică”, în interpretarea studenţilor anului trei de la UAGE Iaşi. Concerte camerale, spectacole de operă, recitaluri de lieduri vor întregi contribuţia studenţilor de la Arte la îmbogăţirea dimensiunii culturale a FIE.

Educaţia, în prim plan
Ca de obicei, Inspectoratul Şcolar Judeţean propune în cadrul FIE o suită de activităţi menite a susţine şi promova în plan naţional şi internaţional valorile culturale şi educaţionale ale Iaşului, printre care se numără Concursul Naţional Transcurricular de Lectură şi Interpretare „Ionel Teodoreanu”, Miniexpoziţii tematice de pictură, grafică, decorativă, arhitectură, design, sculptură, un atelier de lucru sub genericul “Armonii stradale din inima copiilor”, proiectul cultural şi umanitar, destinat unui număr de 400 de copii din mediul rural, intitulat “Paşi de copil în Iaşii marilor zidiri” şi multe alte manifestări dedicate elevilor. Educaţia prin sport va constitui o latură importantă a ediţiei din acest an a FIE. Mai multe proiecte sportive sunt programate a se desfăşura în cadrul festivalului, cum ar fi meciul amical de rugby în 15 între selecţionata de juniori U16 a Iaşului şi selecţionata U16 Chişinău pe Stadionul Tineretului, competiţii de Street Ball şi badminton la Sala Polivalentă, volei pe plajă la Ştrandul Municipal, open de şah pe pietonalul Ştefan cel Mare.

Şi la Ateneu
Ateneul Tătăraşi propune publicului FIE o serie de manifestări diverse, precum Gala laureaţilor din cadrul festivalului „Cânt şi joc de pretutindeni”, vernisajul expoziţiei de fotografie şi ziare interbelice “Ipostaze ale vieţii culturale ieşene din anii ’20”, dezbaterea „Literatura română tradusă în alte limbi” cu scriitorii Dan Lucian Teodorovici şi Florin Irimia, spectacolele de teatru “Titanic vals” şi „Steaua fără nume”. De asemenea, FIE va transforma Copoul într-un parc al Educaţiei Nonformale, cu acţiuni deosebit de interesante cum ar fi Ateliere de land-art, Jocuri de logică şi gândire laterală, Ateliere meşteşugăreşti şi de Creaţie Plastică şi multe alte manifestări neconvenţionale.

Acorduri muzicale de final
Ultimele trei zile ale Festivalului Internaţional al Educaţiei din acest an vor prilejui concerte susţinute de Marcel Pavel & Ionel Tudor Big Band (29 mai), Direcţia 5 & Ionel Tudor Big Band (30 mai), pentru ca seara de 31 mai să-l aducă la Iaşi pe Chris Norman, vocea inconfundabilă a celebrei trupe britanice Smokie. Astfel, va lua sfârşit o nouă ediţie a FIE, manifestare culturală şi educativă de amploare a Iaşului, orientată spre evidenţierea formelor neconvenţionale de manifestare artistică, reper important al traseului Iaşului către obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*