Prioritate pentru municipalitate: îndepărtarea zăpezii de pe carosabil şi trotuare

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/01/2019

După ninsoarea abundentă de la sfârșitul săptămânii, primarul Mihai Chirica a dispus tuturor direcțiilor și societăților comerciale subordonate să mobilizeze toate utilajele și echipele necesare pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil și trotuare. Municipalitatea acordă maximă atenție căilor de acces în unitățile de învățământ (cu atât mai mult cu cât luni, 14 ianuarie, reîncepe școala), spitale și piețe, trecerilor de pietoni, stațiilor de transport public, intersecțiilor și a transportat cantități considerabile de zăpadă acumulată în afara orașului.

 

Sâmbătă, 12 ianuarie, între orele 8.00 și 20.00, echipele Citadin SA au lucrat pe toate traseele, atât pe străzile principale, cât și în cartiere, cu 13 autobasculante, șapte sărărițe, 16 buldoexcavatoare, două încărcătoare frontale, șase tractoare cu cupă, un autogreder și 31 de angajați, care au utilizat 93 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor de coroziune și două tone de clorură de calciu. În această perioadă Citadin a încărcat și transportat 1.084 de metri cubi de zăpadă în zona C. A. Rosetti.

În tura de noapte, între orele 20.00 și 8.00, Citadin SA a intervenit cu 15 autobasculante, șase sărărițe, cinci tractoare cu cupă, 18 buldoexcavatoare cu cupă, trei încărcătoare frontale, un autogreder și 30 de angajați, care au folosit 40 tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor de coroziune. În intervalul orar menționat societatea municipalității a încărcat și transportat 2.724 de metri cubi de zăpadă în afara orașului.

Salubris SA a lucrat și continuă să lucreze pe trotuare, alei pietonale și refugii cu cinci multicare cu lamă și sărăriță, două autobasculante, un încărcător frontal și cu 125 de muncitori.

Servicii Publice SA a intervenit și continuă să intervină în zonele de pantă și versanți (în special în Țicău și Galata), poduri și pasaje, cu trei autobasculante și patru tractoare de lamă. De asemenea, societatea lucrează în cimitire, parcuri și spații verzi.

Compania de Transport Public SA face eforturi pentru a menține viabile macazurile și rețeaua de fir contact, precum și pentru a curăța peroanele și refugiile. Compania a intervenit cu două scări metalice cu opt angajați, o volă, două autobasculante, două autoutilitare și un utilaj Unimog. Pentru informații și sesizări, călătorii au la dispoziție numărul de telverde 0800.110.427, gratuit în rețelele de telefonie mobilă și Telekom, pagina de internet a companiei http://sctpiasi.ro și pagina de Facebookhttps://www.facebook.com/ctpiasi.

Pe lângă activitatea pe linie rutieră și asigurarea siguranței publice, Poliția Locală patrulează în permanență și transmite societăților subordonate situațiile care necesită intervenții, asigurând și sprijin pentru acestea. În cursul zilei de astăzi Poliția Locală are la stradă 122 de agenți. De asemenea, polițiștii locali înștiințează asociaţiile de proprietari, persoanele fizice şi agenţii economici să curețe trotuarele, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local 172/2002, iar ulterior vor aplica amenzi în cazurile în care prevederile legale nu vor fi respectate.

Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de le telefon al Salubris SA 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail la adresa: politialocalais@yahoo.com.

Primăria Municipiului Iași face apel la ieșeni ca, dacă observă persoane fără adăpost în spații deschise în această perioadă cu temperaturi negative, să apeleze numărul unic de urgențe 112 sau Dispeceratul Poliţiei Locale. Persoanele astfel identificate vor fi conduse la spital sau la Direcția de Asistență Socială pentru a primi ajutorul necesar.

Comments

comments

Categoria: servicii publice





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*