Prinţul Carol, la Roznovanu: baluri strălucitoare şi-o nuntă

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/12/2013

După ce a revenit în Iaşi, Marghioliţa Roznovanu, stăpâna Palatului de pe Uliţa Mare a continuat să caute faima şi recunoaştere. De această dată, prin copiii săi.

Căsătorii bine ţintite
Din primul măritiş cu beizadea Neculachi, fiul domnitorului Ioniţă Sturza, avea pe Pulcheria (Profira) Sturza, căsătorită în Basarabia cu colonelul rus Piotr Keşcu, neam cu Ion Movilă, socrul lui Miron Costin, care i-a făcut miresei o nuntă ca-n poveşti, întinzând între conacul moşiei şi biserică o pârtie groasă de zahăr pisat, pentru sania mirilor, trasă de şase cerbi cu coarnele aurite. Spre bucuria ţăranilor, buluciţi pe margini, după ceremonie, li s-a învoit să-l mănânce.

A doua fiică a Marghioliţei Roznovanu, Ecaterina sau Catinca (ca mărime, prima), era măritată cu prinţul Costache Moruzzi, propietarul moşiei Dănuţeni, de peste Prut. Iar a treia, Zoe Sturza, se căsătorise cu Ion Cantacuzino, din marea familie cantacuzinească prezentă prin multe curţi domneşti. Toate erau şcolite în institute aristocratice din Lemberg şi din Petersburg.

Soţie de conte
Logofătul Costache Sturza îi dăduse şi el o fată, Eliza, devenită nevasta vestitului consul grec Sakelaride. A cincea urmaşă, născută geamănă cu Nunuţă, pe nume Smaranda (Emma) era căutată de peţitori din străinătate, devenind soţia contelui Henri de Bouille (Bowille), căpitan în armata franceză (1862). Altă fată a Marghioliţei, Maria, nerecunoscută de Costache Sturza, urmase pe colonelul Ştefan Rosetti (1856). De la ele avea nepoţi şi nepoate şi nu se putea să nu iasă măcar o regină! Trebuiau însă să treacă mai mulţi ani.

Prinţul Carol la nuntă
Împăcarea între susţinătorii domnului Carol şi familia Roznovanu s-a petrecut începând cu a patra venire a prinţului la Iaşi (aprilie 1868). A fost găzduit în Palatul Mitropoliei, IPSS fiind graţiat de prinţ după participarea la revolta din 3 aprilie 1866. Spre a-şi arăta recunoştinţa, mitropolitul a dat un prânz strălucit pentru 50 de persoane. Încă de la prima vizită (în 22 august 1866), grădina Mitropoliei fusese luminată “după gustul veneţian”, iar “grilajele din faţa Uliţei Mari şi jurul curţii, cu vase de păcură aprinsă”. Pe o estradă, afară, cânta muzica militară. Încheind mai multe inspecţii în şcoli, instituţii şi biserici, duminică, 14 aprilie 1868, suveranul a răspuns invitaţiei fostului candidat la tronul Moldovei. Împreună cu primarul Teodor Tăutu (1866 – 1868), ministrul Cultelor, Dimitrie Gusti şi prefectul Iaşului, Carol a participat la căsătoria lui Nunuţă Roznovanu cu Adela, fiica boierului latifundiar Lascăr Cantacuzino Paşcanu. Nunta a fost strălucitoare, cu invitaţi din societatea înaltă, paradă de bijuterii şi îmbrăcăminte luxoasă, anume adusă de la Paris, Viena şi Berlin. Domnitorului i s-a pregătit un tron aurit având coroana împăraţilor bizantini deasupra (“Convenţiunea”, 28 aprilie 1868).

A şasea vizită
Peste trei ani, la 12/24 aprilie 1871, domnitorul a sosit din nou în fosta capitală, pentru a şasea vizită. A fost găzduit chiar în Palatul Roznovanu, unde l-au aşteptat autorităţile, marii proprietari, şcolarii, cât şi Corpul militarilor, într-un spalier de “ofiţeri”. Peristilul, galeriile şi treptele împodobite cu flori, împrăştiau adieri de parfumuri scumpe, orchestra a cântat “Imnul Naţional”, iar un grup de şcolăriţe îmbujorate au întâmpinat-o pe tânăra Doamnă Elisabeta, venită întâia oară la Iaşi, spunându-i: “Măria Ta, cu dulcele raze ale primăverii şi cu mirosul plăcut al florilor, sosind în mijlocul nostru, vă zicem «Bine aţi venit, Măria Voastră! Bine aţi venit, o, Doamnă a românilor!»”. În marele salon de la etaj, aşteptau personalităţile Iaşului, “matroane şi tinere dame, magistratura, administraţiunea, Corpul consulilor, profesori, medici, avocaţi şi cetăţeni”.

În pragul abdicării
Prinţul venise emoţionat. Vizita ar fi trebuit să se petreacă în anul precedent, însă mişcările politice antidinastice bucureştene o împiedecaseră. Printre altele, drumul de fier Roman – Galaţi – Bucureşti, destinat să lege Moldova de capitală, provocase un scandal zgomotos, în care gazetele l-au amestecat şi pe dânsul. I s-a pus în cont alegerea concesiunii lui Strusberg, căderea Senatului, care se opusese contractului, cât şi numirea cetăţeanuluiu prusac Ambronn, drept comisar al guvernului român pe lângă societate deşi acesta avea relaţii cu familia sa şi cu concesionarul, înlesnindu-i-se astfel, nereguli financiare. Gazetele, mai ales acele liberale, prinţul Carol intrând în conflict şi cu I.C. Brătianu, şeful partidului liberal, l-au atacat fără menajamente, încât ajunsese în pragul abdicării. Jurnalul “Augsburger Allgemaine Zeitung “ din 15/27 ianuarie 1871 chiar a publicat o scrisoare cu această idee.

“Un strop de linişte”
Considerând Unirea, “crescută în leagănul Iaşului”, iarăşi ameninţată, ca şi în 3 aprilie 1866, cînd s-a produs manifestaţia din faţa Mitropoliei, un grup de politicieni ieşeni s-au întrunit în casa senatorului Neculai Drossu şi au trimis guvernanţilor o depeşă de condamnare a manifestaţiilor din Bucureşti. Îndemnat de noul guvern conservator (din 11/23 aprilie 1871), condus de bătrânul moldovean Lascăr Catargi, care auzind de abdicare i-ar fi spus: “Aiasta nu se poate, Măria Ta”. Ţinând cont de chemarea politicienilor ieşeni, doritori să aplaneze conflictul spre a nu se ajunge la dezunire, Domnitorul împreună cu tânăra sa Doamnă Elisabeta au pornit spre a doua capitală, să găsească “un strop de linişte”.

carol elisabetaÎn 1871, Prinţul Carol şi Doamna Elisabeta au stat două săptămâni la Iaşi

Două săptămâni
Iaşul i-a aşteptat generos, împodobit cu covoare şi drapele la toate balcoanele, flori la ferestre şi zâmbete de încurajare pe feţele oamenilor. Călătorind cu un tren special în ziua de 12/24 aprilie, au sosit în gara Iaşi, întâmpinaţi fiind de o mare mulţime, autorităţi, şcoli, corpul didactic, al ofiţerilor şi al consulilor, profesori, feţele bisericeşti şi un mare grup de doamne. Înmânând principesei un braţ uriaş de flori, doamna Cerchez, soţia primarului, i-a spus în limba franceză: “Acest buchet de flori reprezintă pe copiii noştri, a căror fericire o încredinţăm Măriei Tale, căci Măria Ta ai a ne da liniştea şi dinastia. Te iubim ca pe viitorul copiilor noştri. Nu dorim iarăşi războaie între fraţi şi discordii între moldoveni şi munteni. Suntem fericiţi a vă vedea în mijlocul nostru”. Soţii domneşti au rămas în oraş două săptămâni, departe de “viesparul” capitalei, efectuând vizite la instituţii şi familii, bucurându-se pretutindeni de o călduroasă primire şi având în fiecare zi întâlniri cu localnici la masa domnească din Palatul Roznovanu, înconjurat de simpatia grupurilor de ieşeni, veniţi să-i aclame.

Dans cu nora
Seara, în 19 aprilie, către ora 9, “Palatul Doamnei Roznovanu”, luminat de “flama multiplelor lumânări apolonice”, a primit musafiri, peste 150 de persoane. De faţă cu înalţii oaspeţi, doamnele Elena Nicachi Mavrocordato şi domnişoara Maria Cazmir au prezentat un concert de Beethoven şi Mendelsohn, la “două claviruri, instrumente vaste ale armoniei”. Concertul s-a terminat cu „două mari bucăţi, dificultăţi artistice: Tanhauser de Wagner şi Poloneza de Chopin, executate pe de rost, într-un mod plin de admirare” de domnişoara Aneta Baroţi “fragedă copilă”, ajunsă “o mândrie artistică”. A urmat apoi “danţul”, pe la ora 11, deschis de Domnitor, valsând cu doamna Adela Roznovanu, nora “graţioasă” a cucoanei Marghioliţa, şi continuând cu “valsul învăluitor, cadrilul cochetător, polca inimoasă şi cotilionul mult capricios”, până după trei ore.

Cel mai strălucitor bal
La 24 aprilie 1871, sărbătorindu-se ziua Doamnei Elisabeta, Palatul Roznovanu a găzduit cel mai strălucitor bal, pe care gazetarul Scipione Bădescu l-a descris în câteva cuvinte: “Mii de lumine scânteietoare/Din policandre se răspândesc/Valuri de flăcări strălucitoare/În candeli de aur veseli lucesc”. Salonul cel mare fremăta plin de tineri eleganţi şi frumoase doamne. Personalul Palatului era îmbrăcat cu livrele în culorile familiei: azur şi argintiu, la uşă străjuind slujitori în armuri, cu halebarda în mână. Pretutindeni se observau armele familiei: un scut tăiat (coupé) de argint şi alabastru, cu o cupă, trei roze şi deviza: Sereno aut nubilo sospes (în senin şi în negură, teafăr).

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*