Principalele proiecte ale Iaşului în 2017

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/03/2017

În cadrul bugetului municipiului Iaşi sunt preconizate cheltuieli de 761,5 milioane de lei care vor fi investite într-o serie de proiecte de anvergură, menite a creşte gradul de modernizare şi dezvoltare a oraşului.

 

Modernizarea arterelor de circulaţie

În ceea ce priveşte infrastructura stradală, sunt alocate fonduri în valoare de 56,7 milioane de lei pentru susţinerea programului de lucrări de reparaţie, întreţinere şi modernizare a străzilor şi trotuarelor din municipiu. Principalele obiective vizează începerea lucrărilor de modernizare la Splai Drept Bahlui, între Podul de Piatră și Podul Sf. Ioan – 12 milioane lei în acest an dintr-un total necesar de 27 milioane lei, lucrările de modernizare în derulare la străzile Cazărmilor, Plopii fără Soţ, Dealu Bucium, Iancu Bacalu, Petru Movilă, Sf. Andrei, Tănăsescu şi Atelierului, precum şi fundacurile Socola, Bucium şi Păun – 13 milioane lei. De asemenea, se are în vedere susţinerea necesară începerii unor lucrări noi de modernizare la artere precum strada Smârdan, şoseaua Bârnova, strada Petre Vancea, bulevardul Primăverii, strada Moşu şi strada Ogorului – 4,75 milioane lei, precum şi a străzilor Dimitrie Cantemir şi Gh. Asachi – 2,36 milioane lei.

 

Investiţii în trotuare, poduri, parcări

Tot la capitolul de reabilitare şi modernizare rutieră intră şi realizarea proiectelor tehnice și scoaterea la licitație a lucrărilor de modernizare a 16 artere din oraș. Totalul investițiilor este estimat la suma de 60,6 milioane lei. Lungimea totală a străzilor reabilitate este de 14.383 metri, suprafața totală de carosabil de 104.299 metri pătrați, iar suprafața de trotuare 27.584 metri pătrați. În plus, există proiecte privind modernizarea (amenajarea cu pavele) a circa 60.000 metri pătrați de trotuare și alei pietonale – 6,7 milioane lei. La aceste lucrări, care presupun montarea a 5.346 metri liniari de bordură mare, 5.826 metri liniari de bordură mică și 7.831 metri pătrați de pavaje, se adaugă ridicarea la cotă a 100 de capace de canal. Valoarea totală a lucrărilor este de 1,068 milioane lei. Alte proiecte de infrastructură sunt reprezentate de construirea primului dintre cele trei poduri peste Bahlui în zona Cicoarei – 9 milioane lei, reabilitarea pasarelei metalice de la Gara Iași – 3,98 milioane lei, amenajarea de parcări – 1,92 milioane lei, achiziționarea de parcometre: 800 mii lei, proiectarea unor pasaje supraterane în zona Podu Roș – 800 mii lei.

 

Curăţenie şi spaţii de agrement

Salubrizarea şi întreţinerea parcurilor de joacă pentru copii vizează cheltuieli de 17 milioane de lei pentru susţinerea activităţilor de curăţenie în municipiu, salubrizarea piețelor comerciale și a spațiilor dintre blocuri, precum şi organizarea unei serii de campanii voluntare de salubrizare a spațiilor publice. De asemenea, în cadrul programului pe doi ani de reparare și modernizare a 93 de spații de joacă pentru copii, în acest an vor începe lucrările de modernizare la 50 de spații de joacă – 6 milioane lei. În plus, întreținerea spațiilor verzi, a zonelor de agrement, a bazelor sportive și a parcurilor publice va costa 18 milioane lei.

 

Utilităţi publice

În sectorul transportului public, prioritară este achiziția a 75 – 80 de autobuze noi – 80 milioane lei (67 milioane lei dintr-un împrumut BERD și 13 milioane lei TVA. Confortul călătorilor va fi asigurat şi prin modernizarea stațiilor de transport în comun, precum şi datorită subvenționării biletelor și abonamentelor de transport pentru pensionari, elevi și studenți – 50,6 milioane lei. Proiectele cu aplicabilitate în domeniul utilităţilor şi serviciilor publice vizează susținerea iluminatului public – 9,1 milioane lei, asigurarea continuității furnizării apei calde și a agentului termic, subvenționarea cheltuielilor cu încălzirea – 10,2 milioane lei., racordarea a noi clădiri publice la sistemul centralizat de termoficare va costa 1 milion lei, iar cofinanţarea unor obiective de investiţii prin Programul de Termoficare – 2 milioane lei, proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare, cu finanţare externă nerambursabilă – 1,3 milioane de lei.

 

Susţinerea educaţiei şi culturii

Educaţia, domeniu emblematic pentru Iaşi, va fi puternic sprijinită financiar prin alocarea unei treimi din bugetul local de circa 243 milioane lei, din care 193,7 milioane lei vor fi dirijate pentru salariile cadrelor didactice, nedidactice şi personalului auxiliar, suma provenind de la Ministerul Finanțelor Publice. Plata utilităților, bunurilor și serviciilor pentru unitățile de învățământ se va ridica la valoarea de 28,4 milioane lei, iar elevii vor beneficia de ajutoare, burse şi premii în sumă totală de 1 milion de lei. De asemenea, vor continua investiţiile în modernizarea unităţilor de învăţământ, cifrate în acest an la 11 milioane de lei. În acest context, municipalitatea ieşeană a depus la PNDL proiecte care vizează amenajarea de terenuri de sport pentru 17 unităţi de învăţământ din oraş, dar şi modernizări şi dotări ce vor fi întreprinse la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Creşa nr. 1 şi Creşa nr. 10. Capitolul bugetar alocat susţinerii culturii cuprinde fonduri destinate organizării Festivalului Internațional al Educației, Sărbătorilor Iașului și Sărbătorilor de Iarnă, FILIT și FITPT, precum şi sprijinirea unor acţiuni culturale organizate împreună cu Chişinău şi Cernăuţi, dar şi a programului Centenar.

 

Asigurarea unui sistem medical performant

Sectorul sanitar, de importanţă vitală pentru locuitorii Iaşului, va beneficia de asemenea de o alocare bugetară substanţială. Astfel, vor fi continuate investițiile în unitățile medicale din subordinea municipalității, Spitalul de Recuperare și Spitalul „C. I. Parhon”, care vor primi fonduri de 4,75 milioane lei. Şi aici, Primăria a depus cereri de finanţare către PNDL pentru finanţarea unor modernizări şi dotări necesare celor două spitale. De asemenea, va fi susţinută activitatea Spitalului „Sf. Spiridon” și a SMURD – 250 mii lei. Bugetul prevede şi alocarea de fonduri pentru proiecte și utilități la viitorul Spital Regional de Urgență de la Iași şi continuarea programelor de îmbunătățire a sănătății populației prin sport.

 

Locuinţe şi asistenţă socială

Bugetul pe 2017 prevede construcţia de locuinţe sociale noi în zona Grădinari, unde ar putea fi ridicate şi două blocuri ANL pentru personalul medical, dar şi a două blocuri ANL pe str. Smârdan și pe str. Fântânilor. Proiectul bugetului prevede şi asigurarea unui fond municipal pentru achiziția de imobile – 19 milioane lei. Alocarea bugetară pentru întreaga activitate de asistență socială a municipiului este de 71,2 milioane lei (din care jumătate din bugetul de stat), iar colaborarea și cofinanțarea proiectelor organizațiilor neguvernamentale implicate în activități de asistență și protecție socială va presupune o cheltuială de 480 mii lei. Municipalitatea va aloca resurse bugetare de circa 7 milioane de lei pentru susţinerea activităţilor sportive de performanţă şi de masă.

 

Accesarea de fonduri europene

Proiectele europene ocupă un loc important pe agenda municipalităţii. O serie de proiecte au deja documentaţia pregătită, aşteptându-se deschiderea liniilor de finanţare prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1 – Mobilitate Urbană. Spre exemplu, se are în vedere extinderea arealului cu prioritate pentru pietoni (și bicicliști) în zona centrală a Municipiului Iași – Velo City – 3.725.500 euro, extinderea/ îmbunătățirea accesului pietonal și cu bicicleta către Zona de agrement Ciric – 801.900 euro, reabilitarea infrastructurii de tramvai în municipiul Iași – Reorganizarea circulației pe bd. Tudor Vladimirescu – 10.138.076 euro, reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu – 10.919.400 euro, reabilitarea infrastructurii de tramvai în municipiul Iași (zonele Pădurii și Țuțora) – 8.594.250 euro, extinderea și modernizarea depourilor din municipiul Iași – 10.635.000 eure, înnoirea parcului de vehicule destinat transportului public pe șine (15 tramvaie) – 24.001.000 euro, integrarea managementului parcărilor – 2.347.300 euro, amenajare Park & Ride în zona Rond CUG II – 179.400 euro, Rond Canta / Rond Dacia – 97.700 euro, Piaţa Virgil Săhleanu – 102.500 euro. De asemenea, există proiecte depuse pentru finanţare în 2016 şi începutul anului 2017 şi care aşteaptă deschiderea liniilor de finanţare europeană, precum consolidarea și refuncționalizarea Palatului Braunstein – 21.998.323 lei, Centrului Internațional de Artă Contemporană (Baia Turcească) – 22.043.188 lei, consolidarea şi reabilitarea Muzeului de istorie naturală – Corp A – 13.421.674 lei, reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul Iaşi – 21.173.512 lei, reabilitarea sistemului de termoficare în Municipiul Iaşi în vederea conformării cu standardele de mediu privind emisiile în atmosferă şi pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldură urbană – etapa II (proiect finanțabil prin POIM) – 70.000.000 lei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*