Primul tramvai electric a circulat la Iaşi în 1900

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/06/2013

În martie 1900, străzile Iaşului au fost străbătute pentru prima dată de tramvaiul electric, o inovaţie a epocii. Locuitorii au privit cu uimire vagoanele AEG, fiind printre primii români care au făcut cunoştinţă cu tramvaiul electric. Liniile de tramvai au necesitat şi o transformare a oraşului, străzile au fost lărgite, pregătindu-se şi electrificarea oraşului.

Unul din primele vagoane care au circulat la Iasi, aici fotografiat in Copou

Modernizarea Iaşului

Istoria tramvaiului la Iaşi a început în martie 1898 când s-a semnat contractul între Primărie şi Societatea Algemeine Electricitäts Gesellschaft (AEG) din Berlin pentru aducerea tramvaiului electric la Iaşi. Străzile erau întortochiate şi cu pante accentuate ceea cea necesitat ample lucrări. Au fost numeroase probleme pentru primarul Nicolae Gane, cu alinierea, retragerea caselor pe noile poziţii indicate de planul inginerului Gr. Bejan, pentru a se da drum liber „trăsurilor fără cai”. S-au făcut exproprieri, s-au cumpărat terenuri de la proprietarii aliniaţi, altora, după caz, vânzându-li-se. S-au mutat ziduri şi garduri, nu fără ponoase electorale la adresa înlocuitorilor lui Nicolae Gane, care făcuse „pozna” aducerii tramvaiului.

„Voiajuri experimentale”

Prima linie de tramvai strabatea Ulita Golia. Tramvaiul in fata Notre Dame de Sion

Totodată, s-au executat şi lucrări de electrificare a oraşului, contractate de Primărie cu Societatea Continentale Gesellschaft für Electriche Unternehmungen din Nürnberg, la 15 noiembrie 1897. În ziua de 8 septembrie 1898, s-a pus piatra fundamentală la clădirea Uzinei, iar după vreo 8 luni, mai bine zis la 6 mai 1899, „Uzina de lumină”, cum se mai numea, a început furnizarea de curentul alternativ, cu tensiune înaltă de 3000 V şi tensiune joasă de 300/150 V, în reţelele oraşului. Se afla pe strada Moţoc, numită apoi „strada Uzinelor”, fiindcă tot acolo s-a construit şi Uzina electrică a tramvaielor, ce avea să fie dată în exploatare la 1 martie 1900.

Societatea de Electricitate şi-a organizat un birou comercial în Casa Neuchötz din strada Ştefan cel Mare nr. 1, unde este acum restaurantul „Select”. Luni dimineaţa, în ziua de 24 ianuarie 1900, au început voiajurile experimentale ale primelor tramvaie, la 17 februarie/1 martie 1900 punându-se în circulaţie, pentru public, linia Gară – Hală, la 6/19 martie – linia Păcurari, iar la 7/20 martie – tronsonul Hală-Socola şi apoi celelalte.

Noutăţi edilitare

Vechile fotografii în care apar tramvaiele de sfârşit de secol XIX strecurate printre clădirile acelor vremi şi tăind curajos străzile oraşului amintesc de oamenii de atunci, fie ei primari, consilieri, ingineri ori tehnicieni care au dat spre folosul Iaşului noua invenţie a inteligenţei şi creativităţii umane, de care lumea se bucura, nu fără oarecare reticenţă, ce‑i drept, ca la orice început.

Preocuparea unor mari înaintaşi ca Iaşii să devină un oraş modern a fost încununată de succes odată cu introducerea iluminatului electric şi a tramvaiului electric, acţiuni care s-au succedat la un scurt interval de timp. Meritul unor personalităţi ieşene precum Nicolae Gane, Vasile Pogor, Leon Negruzzi constă în faptul că, în funcţiile publice pe care le-au avut, toţi foşti primari, au luptat pentru introducerea celor mai noi soluţii, atât în ceea ce priveşte iluminatul electric, cât şi transportul în comun. Astfel, în anul 1899, Iaşul poseda prima uzină electrică comunală („Uzina de lumină“), iar în 1900 pe străzile Iaşului circulau tramvaie electrice.

Cea mai lungă reţea din ţară

În 1898, firma AEG din Berlin, căreia prin legea 713, promulgată de regele Carol la data de 9 martie, i-a fost concesionată construirea şi exploatarea reţelei de tramvai din Iaşi ca urmare a câştigării licitaţiei din 18 septembrie 1897, a început lucrările, iar pe data de 1 martie 1900 a fost dată în exploatare prima linie, de la Gară până la Hală. În acelaşi an s-au inaugurat: traseul Păcurari – Hală, linia dintre Hală şi Socola, respectiv Hală şi Nicolina, linia spre Copou (până la Regimentul 13 Dorobanţi), linia Gară – Abator, iar în 1901 a fost dat în exploatare traseul Târgu Cucu – Sărărie, prelungit în 1907 până la Copou prin actuala stradă Triumf. La definitivarea reţelei de tramvai în 1901, Iaşul se situa pe primul loc ca lungime de reţea (17,307 km) între cele cinci oraşe din ţară care au introdus tramvaiul electric între 1894 şi 1901. Structura finală a traseelor era următoarea: linia 1: Copou – Socola, linia 2: Păcurari – Nicolina, linia 3: Gară – Abator, linia 4: Târgu Cucu – Sărărie – Copou.

Primele tramvaie

Exploatarea tramvaiului electric la Iaşi a început cu un număr de 16 vagoane, construite la Nürnberg. Din documentele de arhivă nu reiese clar cum arătau primele tipuri de tramvaie care au circulat la Iaşi. O descriere, destul de fidelă, a făcut-o, totuşi, unul din vechii lucrători ai Uzinei de Tramvaie, maistrul Gheorghe Sîrbu, care a lăsat în amintirile sale scrise următoarele detalii: „Mi-aduc aminte foarte bine de aceste vagoane, deoarece am călătorit cu ele şi am executat la strung piese pentru întreţinerea lor. Vagoanele erau pe două osii, trucul (sau gheştelul, cum i se spunea pe atunci) era din tablă groasă de oţel presat cu nervurile în afară. Distanţa între osii era de 1.500 mm. Caroseria (sau cupeul) era construită în întregime din lemn, îmbrăcat în exterior în întregime cu tablă de fier. Peroanele erau complet deschise, nu aveau nici un geam pentru protecţia vatmanului. Salonul pentru pasageri era prevăzut cu uşi glisante la ambele peroane. Interiorul era din lemn de fag şi stejar, frumos finisat şi lustruit, la culoarea naturală a lemnului. Pentru pasageri erau prevăzute câte două bănci, montate lateral, faţă în faţă, la mijloc fiind culoarul de trecere. Ventilaţia cupeului se făcea printr-un număr de oberlihturi practicate într-o cuşcă construită pe toată lungimea acoperişului vagonului. Semnalizarea se făcea de către vatman, manual, cu un clopot din bronz turnat. Vagoanele erau prevăzute cu faruri rotunde la ambele peroane, montate pe acoperiş, la mijloc. Indicaţiile de linii se făceau prin tăblii detaşabile, practicate pe marginea acoperişului vagonului, sub far. Indicativele pe timp de noapte se făceau printr-un fel de far cu culori. Fiecare linie avea culoarea ei distinctă. Peroanele vagonului erau prevăzute cu câte două scări. Urcarea şi coborârea pasagerilor se făcea pe ambele părţi ale peroanelor, fără nicio restricţie, deoarece pe vremea aceea circulaţia era foarte redusă, iar vehiculele erau numai cu tracţiune animală. Vagonul de tramvai era vopsit într-o culoare gri-vernil la partea inferioară până la nivelul geamurilor, inclusiv peroanele. De la nivelul geamurilor până la acoperiş era vopsit în gri-vernil deschis, iar acoperişul într-un verde închis. Vagonul avea numere de înmatriculare, pe ambele peroane la mijloc, iar pe părţile laterale era pictată în chenar emblema oraşului Iaşi cu numărul de înmatriculare al vagonului sub emblemă, cuprins în chenar. Iniţial, încălzirea se făcea cu sobe cu cărbuni“.

Acum, vagonul 1 sau mai popularul „tramvai de epocă”, restaurat cu migală, este una din atracţiile turistice ale Iaşului

……………….

Circulă şi astăzi

În 1998, echipa inginerului Dorian Geba a restaurat două vagoane AEG (vagonul 1 – pentru călători – şi vagonul 2 – măturătoare), după modelele celor care au circulat prin Iaşii primilor ani ai secolului XX. Acum, vagonul 1 sau mai popularul „tramvai de epocă”, restaurat cu migală, este una din atracţiile turistice ale Iaşului. La evenimente speciale şi în zilele de sărbătoare, tramvaiul circulă pe una din cele mai vechi rute – Copou – Tg Cucu, iar ieşenii şi turiştii de astăzi se pot simţi ca şi primii călători ai tramvaiului, acum mai bine de 110 ani.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*