Primul concert la Iași al DUO Stoica, parte din primul turneu național al apreciatului duo instrumental

Publicat de Curierul de Iasi la data de 27/11/2017

Muzicienii Andreea şi Răzvan Stoica vor concerta la Iaşi pe 2 decembrie 2017, de la ora 19.00, în Aula „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Naționale Universitare. Concertul este organizat de către Societatea Muzicală. După ce au cucerit publicul celor mai importante centre culturale, obţinând premii importante la marile concursuri internaționale, Andreea și Răzvan se vor afla în primul turneu național, alături de vioara Stradivarius „The Queen” 1729.

Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și de aproape 15 ani locuiesc în Olanda, unde și-au finalizat studiile (la Conservatorul din Amsterdam). Andreea este pianistă și în cariera solistică a colaborat cu numeroase orchestre din Europa, Asia, SUA. Cântă alături de fratele ei încă din 1996, când au format DUO Stoica.

Formatul concertelor susținute în această formulă își propune să ajungă mai aproape de public: lucrările, instrumentele și anumite detalii picante din viața acestora vor fi împărtășite publicului de către Răzvan, alături de impresionanta poveste a viorii Stradivarius „The Queen” 1729.

 

 

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*