Primele măsuri de reducere a efectelor codului portocaliu au fost luate începând de ieri seară

Publicat de Curierul de Iasi la data de 21/04/2017

În urma avertizării de tip cod portocaliu pentru precipitații însemnate cantitativ, ninsori și depunere de strat de zăpadă, municipalitatea ieșeană a luat mai multe măsuri începând de joi seară.

Astfel, pentru limitarea efectelor vremii severe s-a intervenit începând cu ora 22.00, iar angajații SC Citadin SA și SC Salubris SA au răspândit 171 tone de sare și 10 tone de clorură de calciu pe principalele străzi și trotuare. De asemenea, muncitorii Companiei de Transport Public SA au acționat în zona stațiilor de autobuz și la macazuri, iar cei ai SC Servicii Publice SA au intervenit pentru înlăturarea a peste 20 de arbori căzuți pe căile de acces. Această ultimă acțiune va continua, doar până astăzi la prânz fiind 47 de astfel de solicitări.

„Codul portocaliu a lăsat urmări și în municipiul Iași. A nins continuu toată noaptea. Grosimea stratului de zăpadă, mai ales în zonele Bucium și Copou, a depășit 25 de centimetri, cu densitate mare, adică peste 25-30 de litri pe metrul pătrat. Din cauza vântului și a volumului mare de zăpadă care s-a așezat peste arbori au fost sute de căderi de arbori, chiar mii, dacă îi numărăm și pe cei mai mici. S-a acționat toată noaptea, se acționează și în momentul de față (astăzi, la ora 12.00 – n.r.). Vom acționa inclusiv mâine pentru degajarea căilor de circulație, eliminarea masei vegetale și orice va fi nevoie. Au apărut în mass-media o serie de informații cu privire la Teiul lui Eminescu. Nu sunt probleme majore. Am făcut evaluările cu Agenția pentru Protecția Mediului. Colegii noștri sunt acolo și vor efectua o scurtă intervenție pentru a-i corecta coroana, pentru a nu se duce efectul mai jos, spre tulpină”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Comments

comments

Categoria: circulatie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*