Primele autobuze noi au sosit la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/08/2016

Primul lot de autobuze noi a ajuns la Iaşi. Mijloacele de transport în comun sunt marca Isuzu Citiport, firma care a câştigat licitaţia fiind SC Anadolu Automobil Rom SRL Bucureşti.

Copy of Autobuz 2

Astăzi, 8 august, primarul Mihai Chirica, reprezentanţii RATP, Anadolu şi mass-media au făcut un prim test al acestora pe străzile Iaşului. „Dorim modernizarea transportului public din Iaşi. Nu eşte uşor, nu este nici ieftin, dar este absolut necesar. Autobuzele aduse astăzi sunt moderne, sunt de ultimă generaţie. Îndeplinesc normele Euro 6, rampă pentru persoanele cu dizabilităţi, cele mai moderne sisteme de supraveghere, panouri video şi posibilitatea de interconectare prin GPS la orice formă de monitorizare şi control al traficului. Şi celelalte autobuze care vor veni la Iaşi vor corespunde aceloraşi cerinţe tehnice pe care le-am impus în acest caz. Sperăm să facem cel mai modern sistem de transport din ţară”, a declarat Mihai Chirica.

Copy of Autobuz bord

Edilul a mai spus şi despre modul în care vor fi exploatate autobuzele noi care vor veni la Iaşi în acest an şi anul viitor. „Astăzi le recepţionăm, apoi va urma o perioadă de instruire a celor care le vor exploata şi, după ce vor veni şi celelalte 8, vom începe repartiţia pe trasee. Până la începutul şcolii cele 12 autobuze noi vor deservi trasee din Iaşi. Important de menţionat este faptul că aceste autobuze nu vor ajunge la RATP pur şi simplu. Indiferent de cum se va numi operatorul, ele vor fi predate în baza unui contract de comodat, semnat chiar de subsemnatul, în care obligaţiile utilizării acestor mijloace de transport vor fi foarte stricte şi vor duce la penalizări dacă nu sunt îndeplinite. Nu mai accept să văd la stradă autobuze murdare sau să nu miroasă cum trebuie în interior. Au aer condiţionat, au cel mai înalt habitaclu dintre autobuzele urbane şi corespund tuturor cerinţelor de confort. Şi eu voi călători cu ele, şi copiii mei vor călători cu mine, şi vreau să mă asigur că de fiecare dată lucrurile vor sta aşa cum trebuie. De asemenea, nu voi mai accepta să le colăm cu orice şi oricând”, a mai spus acesta.

Copy of Autobuze 3

Fiecare autobuz are lungimea de 12 metri, lăţimea de 2,55 metri şi înălţimea de 3,1 metri. Capacitatea este de 102 călători (24 de locuri pe scaune şi 78 de locuri în picioare) şi 1 loc pentru şofer, având câte 3 uşi în 2 foi. Totodată, fiecare astfel de mijloc de transport în comun are 1 loc special pentru persoane cu dizabilităţi şi rampă pentru accesul fotoliului rulant. Autobuzele Isuzu Citiport deţin motoare Cummins Euro 6, 283 cp, 6.700 cmc, caroserie autoportantă, sistem de frânare atât în faţă, cât şi în spate, pe discuri, aer condiţionat, panou led indicatoare de traseu, EBS, ABS, ASR, limitator de viteză, comunicator GPS, podea joasă şi computer de bord cu afişaj digital multifuncţional. Autobuzele au câte 4 unităţi validatoare electronice şi un sistem de 8 puncte de supraveghere video. Preţul plătit de Primărie pentru fiecare din cele 4 autobuze este de 844.000 de lei, inclusiv TVA.

Municipalitatea ieşeană va completa parcul de autobuze, în scurt timp, cu încă un lot de 8 autobuze noi, şi, anul viitor, cu mai mult de 70 de autobuze noi, care vor fi achiziţionate printr-un credit care va fi luat de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Comments

comments

Categoria: RATP





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*