Primarul propune ca la începutul orelor de școală să fie intonat imnul național

Publicat de Curierul de Iasi la data de 25/01/2018

Elevii din Iași ar putea intona imnul național la începutul fiecărei zi de curs. Propunerea îi aparține primarului Mihai Chirica și va fi trimisă Inspectoratului Școlar Județean Iași.

„Am intrat în Anul Centenar și trebuie să ne facem un obicei ca fiecare ședință de Consiliu Local să înceapă cu «Deșteaptă-te, române!». La 100 de ani de la Marea Unire vrem să aducem în atenția tuturor valorile naționale, valori pe care, din păcate, de aproape 30 de ani le-am dat uitării. În ședința următoare vom propune o hotărâre de Consiliu Local privind necesitatea intonării imnului de stat la începerea orelor de curs din învățământul preuniversitar. Acolo suntem finanțatori, atât pentru partea de investiții, cât și pentru cea a celorlalte cheltuieli necesare activității curente. Scopul nu este de a chinui tinerii, ci de a transforma actul de educație într-o formă de descoperire a valorilor naționale. Desigur, dascălii și elevii trebuie să privească acest lucru ca pe o recomandare, nu ca pe o obligație strictă”, a declarat Mihai Chirica, la începutul ședinței extraordinare a Consiliului Local de joi, 25 ianuarie.

De altfel, ședința legislativului a fost precedată de intonarea imnului de stat.

Comments

comments

Categoria: educatie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*