Primarul Mihai Chirica a semnat acordul de înfrățire cu orașul israelian Haifa

Publicat de Curierul de Iasi la data de 16/05/2018

Aflat într-o vizită de lucru în Israel, primarul Mihai Chirica a semnat marți, 15 mai, acordul de înfrățire între Iași și orașul israelian Haifa. Semnarea actului a avut loc la sediul primăriei din Haifa, unde edilul Iașului a fost primit de omologul său, Yona Yahav. Ceremonia este materializarea Hotărârii Consiliului Local nr. 160 / 30 martie 2018 privind demararea procedurilor de înfrățire cu orașul amintit.

 

 

 

Vizita edilului-șef în Israel este corelată cu o misiune diplomatică și economică organizată în Israel în perioada 13 – 18 mai de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Israel-România. Primarul se află în Israel începând de duminică, 13 mai, urmând să se întoarcă în Iași joi, 17 mai.

 

 

 

 

Pe lângă întâlnirile dintre reprezentanții primăriilor din Iaşi şi Haifa, misiunea a mai inclus sesiuni business-to-business atât în Haifa, cât și în Tel Aviv, precum și întâlniri cu persoane care fac parte din comunitatea de evrei de origine română din cele două orașe menționate.

Duminică, 13 mai, primarul Mihai Chirica a făcut o vizită și la Ierusalim, unde s-a întâlnit cu primarul Nir Barkat. Luni, 14 mai, edilul a avut o întrevedere cu președintele Camerei de Comerț bilaterale din Haifa, David Castel, și cu oficialități ale orașului Ashdod și a vizitat Spitalul Rambam din Haifa. Marți, 15 mai, primarul a vizitat Institutul Tehnologic Technion, unde a fost primit de Gil Lainer, șeful Departamentului de Relații Externe al instituției. Astăzi, 16 mai, primarul Mihai Chirica a fost la Tel Aviv, pentru a vizita Institutul Cultural Român și a participa la o serie de întâlniri de afaceri și la Conferința „România din Israel”, organizată de AMIR (Uniunea Evreilor Originari din România) și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*