Primarul Mihai Chirica a primit vizita Ambasadorului Regatului Danemarcei în România

Publicat de Curierul de Iasi la data de 22/03/2019

Vineri, 22 martie, primarul Mihai Chirica s-a întâlnit la Palatul Roznovanu cu Excelența Sa Søren Jensen, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Danemarcei în România.

„Discuțiile au vizat modalitățile de colaborare în special în domeniile eficienței energetice și digitalizării serviciilor oferite de administrație. Danemarca se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește comunicarea digitală dintre cetățeni și autoritățile locale. Un rezultat concret al discuțiilor a fost stabilirea organizării unei misiuni economice în domeniul eficienței energetice, eveniment care va avea loc la Iași. Un alt subiect dezbătut a fost cel al întăririi rolului instituțiilor în cadrul procesului de dezvoltare a unui stat”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Excelența Sa a făcut și câteva recomandări în ceea ce privește dezvoltarea relațiilor cu autoritățile din Danemarca.

„Ar trebui să evitați publicitatea negativă și să lucrați la îmbunătățirea imaginii în ceea ce privește domenii precum statul de drept și lupta împotriva corupției. Din păcate, cred că aceste lucruri nu merg într-o direcție bună și cred că aici ar mai trebui să faceți ceva. În paralel, trebuie să transmiteți informațiile despre lucrurile bune care se întâmplă în România, mă refer la creșterea economică și la potențialul comercial. Multe companii daneze își desfășoară activitatea aici. Avem peste 600 de companii în România, care au creat peste 10.000 de locuri de muncă. Aceste exemple frumoase trebuie să fie cunoscute și în Danemarca”, a afirmat Ambasadorul Regatului Danemarcei în România.

Este prima vizită a diplomatului danez la Iași.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*