Primarul Mihai Chirica critică dur legea bugetului de stat pe 2019

Publicat de Curierul de Iasi la data de 16/02/2019

În contextul votului exprimat în Parlament în ceea ce privește legile bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2019, primarul Mihai Chirica a făcut unele consideraţii privind influenţa acestora asupra bugetului Municipiului Iaşi. Edilul s-a referit în special la perspectiva realizării celor două proiecte majore de investiţii ale orașului și regiunii, Autostrada Iaşi – Târgu Mureş şi Spitalul Regional de Urgenţă.

„Din păcate, Autostrada Iaşi – Târgu Mureş şi Spitalul Regional de Urgenţă, de care avem mare nevoie, rămân proiectele văduvite de prea mulţi ani. Se pare că nu au de unde, taxa pe lăcomie şi celelalte aberaţii fiscale nu au făcut decât să sărăcească şi mai mult populaţia, întorcându-se ca un bumerang împotriva poporului român. Din punctul nostru de vedere, proiectul Spitalului Regional de Urgenţă este finalizat. Acesta este amânat nu din cauza celor care creează consultanţă sau se ocupă de promovarea acestui obiectiv. Noi am avut discuţii în cursul zilei de ieri şi cu Banca Europeană de Investiţii şi chiar cu şeful de proiect pentru Iaşi. Pe 26 februarie va fi prezentarea publică finală, cu structura spitalicească şi viitorul Spitalului «Sf. Spiridon». Aşteptăm să vedem pasul pe care îl vor face Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor pentru demararea finanţării şi procedurilor proiectării de detaliu şi execuției de lucrări, pas care sperăm să se întâmple în acest an”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Şeful administraţiei locale şi-a exprimat nemulţumirea faţă de scăderea veniturilor la bugetul local cauzată de modul de elaborare a bugetului de stat, fapt care se întâmplă pentru al doilea an consecutiv.

„Bugetul de venituri este mai mare, pentru că de la 43% s-a dus la 60% din impozitul pe venit pentru autorităţile locale, dar obligaţiile de plată sunt şi mai mari decât această creştere, ceea ce, în fapt, va însemna o scădere reală a bugetului local, care se va reflecta sigur în diminuarea cheltuielilor, acolo unde legea ne mai permite, de regulă în zonele de investiţii”, a explicat edilul.

Acesta a subliniat faptul că bugetul local pe 2019 va fi mai mic cu 28 de milioane de lei faţă de cel din 2018, care, la rândul său, a fost redus cu 34 de milioane de lei în raport cu cel din 2017.

Cu toate acestea, edilul a dat asigurări că segmentele importante de investiţii, precum educaţia, sănătatea sau infrastructura, nu vor fi neglijate.

„Desigur, bugetul trebuie echilibrat. Nu vom mai aborda cheltuieli pe care, de regulă, le făceam în partea de investiţii. De altfel, legea este clară: întâi îţi asiguri cheltuielile de funcţionare, după care te duci spre cele de dezvoltare. Sigur, proiectele începute sunt prioritare, cele vizând educaţia sunt priorităţi de prim rang, la fel şi sănătatea. Luăm în calcul contractarea unui împrumut prin care să putem asigura câteva proiecte importante cum ar fi, de exemplu, Liceul Pedagogic «Vasile Lupu», dar şi alte proiecte de infrastructură”, a concluzionat primarul Mihai Chirica.

Comments

comments

Categoria: economie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*