Primarul Gheorghe Nichita a deschis noul an şcolar la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/09/2014

Luni, 15 septembrie 2014, primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a participat la festivităţile de deschidere ale noului an de învăţământ organizate la Şcoala Gimnazială „Dimitrie A. Sturdza”, Liceul Waldorf şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. „În fiecare an, am făcut în aşa fel încât o treime din bugetul local să se îndrepte spre finanţarea educaţiei preuniversitare ieşene. Nu este o simplă dirijare de fonduri, ci este un mod de a-mi arăta respectul faţă de tradiţia învăţământului ieşean, un învăţământ care a dat României cea mai veche Universitate. Este un mod de a-mi exprima gratitudinea faţă de munca miilor de profesori care, de-a lungul timpului, au clădit esenţa acestui oraş, educaţia”, a declarat Gheorghe Nichita.

Elevi

După ceremoniile organizate la cele două unităţi de învăţământ preuniversitar, edilul şef al oraşului a fost prezent la festivitatea de deschidere a anului universitar la USAMV. “Fără îndoială, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară <Ion Ionescu de la Brad> face parte din zestrea academică a Iaşului. Generaţiile de studenţi şi profesori care au făcut şi fac istorie în aceste amfiteatre reprezintă garanţia trăiniciei acestui aşezământ ştiinţific. Vreau să mulţumesc excelentului corp profesoral al acestei universităţi, care, an de an, construieşte temeinic destine profesionale de excepţie. Există aici oameni devotaţi crezului lor didactic, adevăraţi dascăli formatori ai unei şcoli agronomice de succes. Îi asigur de întreaga mea consideraţie şi apreciere pentru tot ceea ce fac pentru calitatea învăţământului ieşean”, a declarat Gheorghe Nichita, primarul Iaşului.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*