Primăria va construi 288 de apartamente în Grădinari, o parte dintre acestea fiind alocată chiriaşilor de pe strada Cuza Vodă

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/09/2016

Municipalitatea va demara un amplu proiect de construcţie de locuinţe. Acesta constă în execuţia a 16 tronsoane de bloc în zona Grădinari, pro­punerea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului fiind aprobată în şedinţa Consiliului Local de joi, 29 septembrie.

Lucră­rile la un prim lot de 64 de apartamente  urmează să înceapă în 2017, construcţia celorlalte tronsoane urmând a fi demarată ulterior. Apartamentele din primul lot vor fi alocate actualilor chiriaşi ai Primă­riei de pe strada Cuza Vodă, urmând ca pentru reabilitarea zonei centrale a oraşului să fie iniţiat un alt proiect. Celelalte apartamente urmează să fie repartizate cu prioritate tinerilor. Pe lângă noile blocuri din  Gră­dinari vor fi amenajate 318 locuri de parcarealeiplatforme de acces şi spaţii verzi. „Vrem să sălvăm centrul Iaşului. Vreau să fac treaba pe care mi-au ce­rut-o ieşenii de multă vreme în întâlnirile pe care le-am avut cu aceştia. Este un proiect care se va desfăşura pe parcursul unui în­treg mandat şi care va rezolva una din problemele dureroase ale Iaşului. Sunt lucruri care nu s-au făcut de 60-70 de ani încoace şi cărora le-a venit timpul. Banii care vor fi investiţi vor fi banii Primă­riei. Este un proiect destinat ex­clusiv ieşenilor, realizat exclusiv din banii ieşenilor, a de­clarat primarul Mihai Chirica.

Proiectul iniţiat de municipalitate vizează construirea a unui total de 288 de apartamente. Jumătate dintre acestea vor fi apartamente cu o cameră, 112 apartamente vor avea două camere, iar alte 32 câte trei camere. Suprafaţă desfăşurată construită va fi de aproape 24.000 metri pătraţi. Valoa­rea totală a proiectului se ridică la 65,6 milioane de lei. Durata de realizare este estimată la 30 de luni, din care în primul an ar urma să fie alocaţi 24,3 milioane lei, în al doilea an 26,1 milioane lei, iar în cel de-al treilea an 15,2 milioane lei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*